Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:54 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Agenţi de pază din Năvodari, suspectaţi de lipsire de libertate în mod ilegal

ro

02 Dec, 2014 12:18 854 Marime text
La data de 28.11.2014, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Emil Fâşie pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal, şi faţă de inculpatul Marian-Cristian Nicolae pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpaţilor s-au reţinut următoarele:
 
La data de 27.11.2014, orele 20.00, inculpatul Emil Fâşie, însoţit de inculpatul Marian-Cristian Nicolae, ambii angajaţi ca agenţi de pază în cadrul SC City Protect SRL, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-au întâlnit cu persoanele vătămate S.G. şi C.D. în oraşul Năvodari, ocazie cu care inculpatul Fâşie Emil a reproşat persoanelor vătămate că ar fi sustras diverse bunuri, în data de 26/27.11.2014, din incinta barului aparţinând S.C. Sutac CO S.N.C., situat în oraşul Năvodari, a cărui pază era asigurată de către S.C. City Protect S.R.L.
 
În acest context, inculpatul Fâşie Emil a lovit persoana vătămată S.G. în zona feţei, şi ulterior, cu acordul persoanelor vătămate, au mers la barul menţionat mai sus, sub pretextul că urmează a le fi prezentate imagini video ce le incriminează pe persoanele vătămate, fără însă ca acele imagini să le mai fie arătate.
 
La solicitarea persoanelor vătămate de a părăsi barul, inculpaţii au refuzat să le lase să plece, lipsindu-le astfel de libertate în mod ilegal.
 
În timp ce persoana vătămată C.D. era ţinută împotriva voinţei sale în incinta barului, inculpaţii au trimis-o pe persoana vătămată S.G. să aducă bunurile reclamate a fi sustrase, însă aceasta a alertat organele de poliţie.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului Fâşie Emil pe o perioadă de 30 de zile, iar faţă de inculpatul Nicolae Marian-Cristian a dispus luarea măsurii controlului judiciar.

Ti-a placut articolul?

Comentarii