Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află cui a dat Primăria Constanța contractul privind organizarea Triathlon Challenge Mamaia 2014

ro

07 Jul, 2014 23:36 2329 Marime text
Primăria Constanța a anunțat pe site-ul instituției câștigătorul licitației care se va ocupa de organizarea proiectului sportiv Triathlon Challenge Mamaia – ITU European Cup 2014.

Sesiunea de selecţie a ofertelor a avut loc în data de 30 iunie, iar contractul este finanțat din fonduri nerambursabile.

Oferta căştigătoare a acestei sesiuni de selecţie aparţine asociaţiei Club Sportiv Smart Atletic.

Fondat în 2004 de Ioan Stoica, fost ciclist în echipa de aur a României și Vlad Stoica, multiplu ironman triathlon finisher, Smart Atletic a început ca o asociatie sportivă, se arată pe site-ul asociației.  În 2011 a devenit agenție de evenimente și marketing sportiv, asociația fiind activă în paralel.

În anul 2009, Asociația a organizat primu triatlon la un standard operațional ridicat. Tot în acel an, Smart Atletic a co-organizat ediția a doua a Maratonului Internațional București, alături de Bucharest Running Club.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii