Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:23 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Țuțuianu - Voi adresa o scrisoare directorului SRI pentru audierea sa

ro

16 Jan, 2017 20:42 1903 Marime text
Comisia parlamentară de control al SRI va adresa o solicitare directorului SRI, Eduard Hellvig, pentru a fi audiat în cazul lui Florian Coldea.
 

„Mâine vom face o primă întâlnire mai informală a Comisiei de control, pentru dorim să știm foarte exact ce avem de făcut, să vedem regulamentul, iar apoi sigur că, instituțional, voi adresa o solicitare directorul Serviciului Român de Informații, domnul Hellvig, și vom stabili de comun acord o dată și o oră pentru audiere pe acest subiect și pe altele dacă vom aprecia că sunt necesare și pe alte subiecte”, a spus, potrivit Agerpres, Adrian Țuțuianu, întrebat în legătură cu cazul generalului Florian Coldea, pus la dispoziția directorului SRI.


Scrisoarea către directorul SRI va fi adresată, cel mai probabil, mâine.

Adrian Țuțuianu a precizat că lucrurile trebuie clarificate în termen cât mai scurt și că în ședința comisiei se va decide dacă va fi audiat și Florian Coldea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii