Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Mutu, jucătorul Cesenei pentru doi ani

ro

23 Jun, 2011 23:53 1041 Marime text

"Acordul pentru transferul atacantului român la Cesena (pe doi ani cu opţiune pentru încă unul) a fost realizat, astăzi, joi 23 iunie, la Cesena, după o negociere strânsă, încheiată dimineaţă, între impresarul său şi preşedintele Igor Campedelli. Determinantă a fost dorinţa jucătorului de a ajunge la o înţelegere şi de a accepta oferta Cesena Calcio", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului italian, care a încheiat ediţia 2010/2011 a campionatului Italiei pe locul 15, în timp ce Fiorentina s-a clasat pe 9.Igor Campedelli s-a declarat încântat de transferul atacantului în vârstă de 32 de ani. "Munceam de mai multe luni pentru ca Adrian să îmbrace culorile noastre şi faptul că a acceptat oferta de a face parte din proiectul nostru mă umple de mândrie. Sunt sigur că jucătorul se va integra perfect în echipă, se va adapta perfect la noul staf şi în acest oraş (n.r. - 150 de kilometri nord-est de Florenţa). Sunt sigur că va aduce o valoare în plus Cesenei şi că contribuţia sa va fi fundamentală pentru sezonul nostru. Vreau să îi mulţumesc lui Pietro Chiodi, agentul atacantului, cu care am lucrat pentru a încheia tratativele şi clubului Fiorentina pentru corectitudinea de care a dat dovadă", a spus Campedelli.

La Cesena, Mutu va fi antrenat de italianul Marco Giampaolo, 43 de ani, care a preluat echipa începând din această pauză competiţională.

Presa italiană a scris, marţi, că reprezentanţii lui Adrian Mutu s-au întâlnit cu cei ai clubului Cesena, pentru a negocia un transfer, însă aceştia din urmă au anunţat, miercuri, pe site-ul oficial că au fost întrerupte tratativele pentru transferul lui Mutu, divergenţele economice dintre cele două părţi fiind prea mari. Cesena şi-a manifestat de mai multe ori interesul pentru Adrian Mutu în ultimele luni . În sezonul 2010/2011, Mutu a fost scos din lotul Fiorentinei timp de o lună, la 5 ianuarie, după ce a refuzat să se antreneze pentru că nu era lăsat să plece gratis la Cesena. Ulterior, Mutu a renunţat la colaborarea cu Ioan Becali şi a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a cerut scuze pentru problemele create oficialilor Fiorentinei, astfel că a fost reprimit în lot şi a rămas la gruparea toscană. Adrian Mutu se afla din vara anului 2006 la Fiorentina. În cei cinci ani petrecuţi la clubul toscan, atacantul român a evolua în 112 de meciuri si a marcat 54 de goluri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii