Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Curaj susține că profesorii „sunt implicați în nume personal” în lucrările deținuților

ro

10 Jan, 2016 23:10 1920 Marime text
 
Adrian Curaj, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, precizează că profesorii universitari și cercetătorii incluși în realizarea lucrărilor științifice din închisori sunt implicați în nume personal în aceste proiecte.
 
„Cred că subiectul acesta (al lucrărilor științifice din închisori—n.r.) este într-un spațiu mai amplu legat de etică și integritate academică. De asemenea, nu cred că este un subiect care să aibă un singur răspuns. Pe de altă parte, profesorii, cercetătorii, cei care sunt implicați în aceste cazuri sunt implicați în nume personal, deci, nu sunt abordări instituționale. Sunt profesori, cercetători, la instituții de învățământ superior, de cercetare din România, dar acțiunile dânșilor sunt acțiuni individuale. Sunt convins că în instituțiile de învățământ superior sau instituțiile de cercetare vor avea grijă, prin prisma menținerii prestigiului lor, să discute subiectele acestea și să ia decizii”, a declarat astăzi Adrian Curaj într-o emisiune la Digi 24.
 
„Insist pe responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior și a instituțiilor de cercetare, numai acolo există expertiza necesară să decidă asupra unui subiect sau altul. În cazul nedorit al unor decizii nepotrivite sau lipsei de decizie vom vedea dacă la nivelul Consiliilor consultative ale Ministerului poate fi făcut ceva, însă niciun consiliu, la momentul acesta, nu are în atribuții astfel de lucruri”, a completat ministrul. 


Sursa foto: fn24.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii