Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adolescente britanice, alăturate Statului Islamic

ro

01 Mar, 2015 22:01 993 Marime text
Aproximativ 20 de adolescente au mers în Siria pentru a se alătura Statului Islamic în ultimul an, după ce au fost "atent pregătite" pentru călătorie şi pentru a nu atrage atenţia, a dezvăluit un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor britanice antiterorism, citat de Daily Telegraph, preluat de Mediafax.
 
Coordonatorul naţional pentru combaterea terorismului din cadrul Poliţiei Metropolitane, Helen Ball, a declarat că numărul tinerelor britanice care călătoresc către Siria reprezintă "problemă în creştere" şi le-a cerut autorităţilor să fie "vigilente", relatează cotidianul britanic în pagina electronică.
 
Ball susţine că 22 de tinere au călătorit către Siria în ultimul an, dintre care 18 au vârste mai mici de 20 de ani. Ea a declarat că ultimele cinci au vârste de 15 sau 16 ani, iar numărul total al femeilor şi fetelor care s-au alăturat pe această cale Statului Islamic a ajuns la 60.
 
Intervenţia ei are loc după apariţia unor imagini surprinse de camerele de supraveghere ce înfăţişează trei eleve londoneze trecând printr-o staţie de autobuz din Istanbul, Turcia, în drum spre sud-estul ţării.
 
Autorităţile turce au precizat că fetele care apar în înregistrare sunt elevele dispărute Shamima Begum şi Amira Abase, ambele în vârstă de 15 ani, şi Kadiza Sultana, de 16 ani. Imaginile au fost înregistrate în dimineaţa zilei de 18 februarie.
 
Cele trei adolescente au ajuns în Turcia la 17 februarie, după ce au luat un avion pe ruta Londra-Istanbul de la aeroportul Gatwick şi se crede că au trecut graniţa în Siria la scurt timp după aceea, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii