Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:58 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarul general al FIFA Acuzat de corupție și suspendat din funcție

ro

18 Sep, 2015 09:09 1240 Marime text
 
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) este zdruncinată de încă un scandal de corupție, după ce secretarul său general, francezul Jerome Valcke, numărul doi în organizație și mâna dreaptă a președintelui demisionar Joseph Blatter, a fost suspendat ieri, fiind acuzat de implicarea într-un sistem de revânzare masivă a biletelor pe piața neagră, informează AFP.
 
Potrivit unui comunicat tranmis de FIFA, se arată că „a luat la cunoștință de o serie de afirmații implicându-l pe secretarul general și a cerut ca o anchetă oficială să fie condusă de către Comisia de etică”, potrivit sursei citate.
 
Acuzațiile au fost lansate de presa engleză și de ziarul Daily Mail, care afirmă că francezul este implicat într-o afacere de revânzare pe piața neagră a mii de locuri, cu ocazia ultimei ediții a Cupei Mondiale de fotbal, desfășurată anul trecut în Brazilia.
 
Ziarul se bazează pe afirmațiile unui consultant pentru o societate specializată, JB Sports Marketing, Benny Alon. Acesta a dezvăluit că societatea sa a revândut bilete pentru Mondialul brazilian cu prețuri de până la trei ori mai mari decât valoarea lor reală, potrivit agerpres.ro.
 
Jerome Valcke a negat „fără echivoc” aceste acuzații, potrivit avocatului său american, care a evoluat „acuzații fabricate”, într-un comunicat dat publicității ieri și în care se mai precizează că „domnul Vlacke n-a primit niciodată bani” din partea lui Benny Alon, iar contractul cu societatea acestuia a fost „ratificat” de către FIFA.
 
Din cauza acestui eveniment, FIFA este lovită de cel mai mare scandal de corupție din istoria sa, după arestarea mai multor înalți oficiali ai săi, la Zurich, înaintea Congresului electiv din luna mai. 



Sursa foto: telegraph.co.uk
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii