Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:12 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activitatea Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime

ro

21 Nov, 2010 20:47 1126 Marime text

Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au desfăşurat, de la începutul anului, peste 200 de acţiuni şi controale, dintre care 23 la bordul navelor. Au fost depistate peste 900 de infracţiuni, poliţiştii cercetând 637 de persoane suspecte de comiterea acestora. Cele mai multe infracţiuni depistate, 408, sunt de natură economico-financiară, cu 65 % mai multe faţă de perioada similară a anului trecut. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au destrămat 14 grupări infracţionale. De asemenea, în perioada de timp mai sus precizată s-a remarcat creşterea gradului de operativitate în cazul intervenţiilor efectuate de agenţii de siguranţă publică în urma evenimentelor sesizate prin S.N.U.A.U. - 112. De altfel, jumătate din numărul persoanelor cercetate au fost surprinse în flagrant delict de către poliţişti.De asemenea, în urma dosarelor penale întocmite şi a contravenţiilor constatate, ca şi măsură complementară au fost ridicate/indisponibilizate în vederea confiscării, aproximativ 1.000.000 de pachete de ţigări, 23 de tone de cereale şi produse contrafăcute în valoare de aproximativ 10.000.000 de lei.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii