Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:21 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Acţiunea de voluntariat „Pentru o lume mai curată!”, la Universitatea Ovidius

ro

02 Apr, 2012 18:56 577 Marime text

La iniţiativa Facultăţii de Litere, American Corner în parteneriat cu Grupul Şcolar „Virgil Madgearu", Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu" şi Colegiul Teoretic „Ovidius" a organizat acţiunea de voluntariat„Pentru o lume mai curată!", care a deschis seria manifestărilor dedicate Zilelor Porţilor Deschise 2012 la Universitatea Ovidius din Constanţa. Organizatorii şi-au propus astfel să arate constănţenilor că putem avea un parc primitor şi curat în Campus. Cu acest prilej, rectorul Universităţii Ovidius, prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, a declarat că în această săptămână Universitatea va fi gazda unui număr mare de evenimente dedicate în special intereselor şi preocupărilor elevilor. „Acţiunea are ca scop înţelegerea modului în care umanitatea este legată de natură şi implicarea elevilor în vederea dezvoltării unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător şi comunitate. Cu toţii ne dorim un mediu mai curat, mai frumos, mai sănătos cu implicaţii directe asupra sănătăţii fiecăruia dintre noi", a declarat rectorul. În mod simbolic, la finalul acţiunii, rectorul Universităţii s-a alăturat eforturilor tinerilor şi a plantat un pom la intrarea de la Campus.

Ti-a placut articolul?

Comentarii