Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acționarul majoritar al Rompetrol Rafinare, deschis dialogului privind Contractul Colectiv de Muncă

ro

23 Jun, 2016 10:11 1994 Marime text
“KMG International, acționarul majoritar al Rompetrol Rafinare, companie ce operează rafinăria Petromidia, este deschis dialogului cu sindicatele pentru a găsi soluțiile potrivite în ceea ce privește negocierile Contractului Colectiv de Muncă, adaptate condițiilor economice actuale și contextului cu care se confruntă compania în prezent. 
În momentul de faţă, Grupul se confruntă cu o decizie nedreaptă şi nejustificată luată recent de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), de a menţine sechestrul instituit de DIICOT în luna mai 2016.
Înţelegem pe deplin că această măsură este înţeleasă ca fiind o ameninţare pentru siguranţa locurilor de muncă în viitor şi suntem de acord întru totul cu iniţiativele Sindicatelor şi ale angajaţilor de protejare a intereselor lor. 
Aşa cum am menţionat, KMG International va folosi toate căile legale pentru protejarea investiţiilor, a activităţilor şi operaţiunilor curente, dar şi a celor peste 5.000 de angajaţi din România.
KMG International şi-a dovedit disponibilitatea de a analiza solicitările sindicatelor, în contextul activităților extinse desfășurate de Grup în România – aprovizionare, distribuție, servicii suport, vânzări, etc.
Grupul asigură publicul și partenerii de afaceri că operațiunile rafinăriei se desfășoară în mod normal, în condiții de siguranță și că protestele spontane nu au pus în pericol operațiunile de producție. Dar în acelaşi timp, KMG International consideră că este necesar să sublinieze faptul că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea afecta pe termen mediu şi lung planurile de dezvoltare şi investiţii ale Grupului în România. Precizăm că planul investiţional al Grupului are numeroase beneficii pentru economia locală asigurând locuri de muncă, contribuţii la bugetul de stat şi beneficii pentru parteneri şi furnizori.
De asemenea, KMG International consideră necesar să aducă în atenția opiniei publice și a părților interesate datele relevate referitoare la acest subiect.
Venitul total al angajaților a crescut cu 78% în ultimii 3 ani (2016 comparativ cu 2013). Venitul mediu anual a crescut cu 14% în 2014, față de anul anterior, cu 13% în 2015 și cu 38% în 2016. Această apreciere include creșterile salariale, bonusurile acordate angajaților de Crăciun, prime de vacanță și bonusurile pentru performanță, fiind adăugate și alte beneficii, acordate conform ofertelor pachetelor salariale agreate cu angajații.  
În timp ce industria de petrol și gaze se confruntă cu influențele negative ale evoluțiilor economice iar companiile parcurg o perioadă dificilă, KMG International oferă în mod sustenabil siguranța locurilor de muncă, fiind un investitor de încredere pentru economia românească și totodată un angajator de încredere. Salariile plătite de KMG International celor peste 5.000 de angajaţi din România depășesc nivelul celor plătite în industria de petrol și gaze cu 4% și se situează peste piața lucrătorilor cu 25%.
Mai mult, compania este dispusă să acorde, în afară de bonusurile pentru performanță deja plătite, creșteri salariale începând din octombrie 2016, negocierile dintre companie și sindicate vizând o înțelegere privind cuantumul acestora.
Grupul se angajează să respecte în continuare legile în vigoare cu privire la ocuparea forței de muncă, în paralel cu menținerea unui mediu de lucru sigur și eficient, favorabil tuturor angajaților.
Angajații nostri ne oferă avantajul competitiv prin energia lor și prin implicarea în operațiunile zilnice. Este esențial să îi recompensăm în mod competitiv și să investim în dezvoltarea lor personală și profesională, pentru a ne menține conectați la schimbările care au loc la nivel global. KMG International promovează și crede în respectul reciproc și își păstrează angajamentele la cele mai înalte standarde de conduită etică, definite prin onestitate și corectitudine în toate aspectele muncii.
 
Despre KMG International

Deținut de compania națională de petrol si gaze din Kazahstan - KazMunayGas, Grupul KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 12 piețe principale. În România, Grupul operează rafinaria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an si cea mai mare unitate de profil, rafinăria Vega Ploiești - cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905) si unicul producator de bitum si hexan, dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 700 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL si 6 depozite.
Nivelul total al investițiilor realizate de KMG International în România din 2007 și până în prezent se ridică la 4 miliarde de dolari (inclusive valoarea achiziției), în timp ce nivelul contribuțiilor sale către bugetul de stat depășește 12 miliarde de dolari în acceași perioadă”, a anunţat Departamentul de Comunicare și Relații Publice KMG International.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii