Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:43 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acord privind limitarea taxării datelor mobile în UE

ro

26 Oct, 2016 19:13 1347 Marime text
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns astăzi la un acord preliminar privind accesul la rețelele operatorilor de telefonie mobilă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
 
UE a propus o schemă care să stopeze practicile nepopulare ale operatorilor de a taxa suplimentar persoanele care efectuează apeluri sau folosesc Internetul în alte state ale Uniunii Europene.
 
După ani de negocieri dure, Parlamentul European a aprobat legea privind eliminarea tarifelor de roaming în interiorul celor 28 de state ale blocului comunitar din 15 iunie 2017. Există temeri că, fără un acord de plafonare a taxelor pe care și le impun operatorii unul altuia pentru a face ca sistemul de roaming să funcționeze, unele firme ar putea să nu mai ofere serviciul sau să-și recupereze veniturile pierdute majorând prețurile pe piața internă.
 
Principalul subiect al negocierilor dintre statele membre ale Uniunii Europene a fost taxarea datelor mobile.
 
Reprezentanții UE au sprijinit propunerea Slovaciei de plafona din iunie taxarea datelor mobile la un euro cent per megabit (zece euro per gigabit) și apoi reducerea taxelor la 0,5 euro cenți per megabit până în 2021, a anunțat un purtător de cuvânt al delegației Slovaciei.
 
Acordul de miercuri încă trebuie confirmat de miniștrii de resort în decembrie și aprobat de Parlamentul European, înainte de a intra în vigoare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii