Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:53 20 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Acoperământul Maicii Domnului. Despre ce este vorba. Cum s-a arătat Maica Domnului. Este sărbătoare mare

ro

01 Oct, 2016 02:56 3631 Marime text


Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserica în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne.
 
Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată.
La ora 04.00, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi.
Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.
 
Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie:

"O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreagă lume?" Iar Epifanie a zis: "O văd, Părinte, şi mă minunez!".
 

Acesta este evenimentul pe care îl prăznuiește Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.
Sursa: crestinortodox.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii