Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A spart locuinţa Elenei Băsescu şi s-a ales cu o condamnare de 3 ani și 6 luni închisoare

ro

22 Jan, 2016 15:54 1957 Marime text
 
Paul Macarenco, bărbatul care a spart apartamentul Elenei Băsescu, anul trecut, în august, a fost condamnat definitiv, astăzi, de Curtea de Apel București la trei ani și șase luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
 
Inițial, Macarenco a fost condamnat în octombrie 2015 de Judecătoria sectorului 1 la patru ani și patru luni închisoare, pedeapsă redusă acum de Curtea de Apel București la trei ani și jumătate, decizia fiind definitivă.
 
Amintim că anul trecut, prin luna august, mezina lui Traian Băsescu a sesizat Poliția, după ce unul dintre paznicii imobilului în care locuiește i-a pătruns în casă, fără acord, ușa fiind închisă, dar neasigurată, de unde i-a sustras din casă mai multe haine și cosmetice.
 
Polițiștii Secției 1 au stabilit că principalul suspect este unul din paznicii complexului rezidențial, Paul Macarenco, în vârstă de 62 de ani. Anchetatorii au percheziționat atunci locuința bărbatului, unde au găsit mai multe bunuri furate de la fiica lui Băsescu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii