Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:12 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A murit fostul primar din Eforie, Ovidiu Brăiloiu

ro

07 Jun, 2017 14:14 37091 Marime text


Din păcate, fostul primar din localitatea Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, a decedat azi-noapte, în urma unei suferinţe, la hotelul Ambasador din Bucureşti.

După ce şi-a încheiat mandatele de primar al oraşului Eforie (2004-2016), a fost detaşat de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, unde ocupase funcţia de director la Primăria sectorului 5 din capitală.

Se pare că, astăzi, o persoană apropiată a încercat să intre în camera lui Ovidiu Brăiloiu, însă, cum ușa era închisă iar acesta nu răspundea a apelat 112, iar la fața locului s-au deplasat pompieri de la ISU București.

În urma intervenţiei pompierilor, care au spart uşa camerei, Ovidiu Brăiloiu a fost găsit fără suflare.

Ovidiu Brăiloiu era una dintre nominalizările pentru funcţia de prefect al judeţului Constanţa.

Se născuse în anul 1968. Era căsătorit cu designerul Otilia Brăiloiu şi avea două fetiţe. Înainte de a fi şeful administraţiei publice locale din Eforie, Brăiloiu a fost, vreme de trei ani (2001-2004), inspector general teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Din 2000 până în 2001, a fost consilier la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, Direcţia Corp Control. Între 1996 şi 2000, Ovidiu Brăiloiu a deţinut funcţia de şef Serviciu la Direcţia Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa. De asemenea, era reprezentant în Comitetul Regiunilor, făcând parte din Grupul Socialist PSE.
 
Ovidiu Brăiloiu era fratele senatorului PSD de Constanţa Tit-Liviu Brăiloiu.

Citeşte şi:

Penultima postare a lui Ovidiu Brăiloiu, pe Facebook. Este cutremurător!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Maria H. 08 Jun, 2017 16:45 Dumnezeu Să-l ierte
  • munteanu dragos 07 Jun, 2017 14:39 Condoleante familiei. Dumnezeu Sa-l ierte!
  • munteanu d 07 Jun, 2017 14:37 Dumnezeu Sa-l ierte!