Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:31 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A fost ales un nou Consiliu de Administraţie al CN „APM“ SA Constanţa

ro

22 Oct, 2012 19:20 1043 Marime text

În şedinţa de astăzi, 22 octombrie, s-a întrunit într-o nouă formulă Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa.

Consiliul de Administraţie a fost constituit în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi are următoarea componenţă:

- Preşedinte - BĂDĂLICESCU Răzvan;

- Vicepreşedinte - IONESCU Valeriu;

- Membru - TEODOSIU Flavia Cristina;

- Membru - BĂLUŢ Lucian;

- Membru - PANAIT Viorel;

- Membru - FRIGIOIU Marcela Mariana;

- Membru - CIGHI Adrian.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă, a fost constituit şi comitetul de nominalizare şi remunerare care va aplica, în cel mai scurt timp, procedurile legale privind selectarea persoanei care va ocupa funcţia de director general al CN APM SA.

Noua echipă îşi va pune la dispoziţia Administraţiei Porturilor Maritime, a Portului Constanţa, întreaga experienţă acumulată în cariera profesională de până în prezent, astfel încât Portul Constanţa să îşi crească nivelul de competitivitate pe plan internaţional, prin servicii de calitate, oferite tuturor clienţilor, printr-o infrastructură completă şi modernă, prin asigurarea tuturor condiţiilor de mediu, securitate şi siguranţă în port.

„Prin deciziile noastre vom încuraja şi atrage traficul de mărfuri, pentru ca Portul Constanţa să îşi poată reconfirma rolul de important centru de tranzit, cea mai scurtă alternativă de transport din Europa, spre Asia şi celelalte continente, întărindu-şi poziţia de centru regional de distribuţie pentru zona deservită", anunţă într-un comunicat de presă preşedintele Consiliului de Administraţie al CV APM SA Constanţa, Răzvan Bădălicescu.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii