Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivitate de absolvire a promoţiei 2012 la Academia Navală

ro

01 Aug, 2012 06:32 2351 Marime text

Ieri, a fost organizată, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", ceremonia de absolvire a promoţiei 2012 "Neagoe Basarab 500" de ingineri militari şi civili, precum şi de maiştri militari de marină.

Această festivitate a marcat, pentru cei 218 absolvenţi ai Facultăţii de Marină Civilă, 37 de absolvenţi ai
Facultăţii de Marină Militară şi 39 de absolvenţi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral Ion Murgescu", încheierea pregătirii profesionale.
Cei peste 70 de tineri marinari militari vor începe, în perioada următoare, cursurile de bază pentru ofiţeri şi maiştri militari de marină, care se vor încheia la 1 decembrie, moment în care militarii vor primi primul grad şi vor fi repartizaţi pe prima funcţie în Forţele Navale Române.
La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice şi universitare constănţene, reprezentanţi ai instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului naval şi al activităţilor portuare, reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, rude şi prieteni.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii