De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
15:12 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

75 de ani de la nașterea actorului Ovidiu Iuliu Moldovan (1942-2008)

ro

01 Jan, 2017 20:52 789 Marime text
Personalitate emblematică a scenei și ecranului românesc, actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, dăruit cu un talent inconfundabil al rostirii poeziilor lui Eminescu, s-a născut în localitatea Sărmașu, județul Cluj, la 1 ianuarie 1942.
 A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1964, la clasa profesorilor Pop Marțian și Octavian Cotescu, potrivit site-ului Teatrului Național din București. După absolvire, între 1965 și până în 1969 a jucat pe scena Teatrului Național din Timișoara, unde a fost, pe rând, Sebastian în ''A 12-a noapte'' de W. Shakespeare, Adam în ''Anotimpurile de Werker'', regia Aureliu Manea, Emilian — ''Romulus cel Mare'' de F. Durrenmatt, regia Constantin Anatol, Alan Squeir — ''Pădurea împietrită'' de Sherwood, regia Constantin Anatol, Paul — ''Dactilografii'' de Schisgall, regia Ianis Veakis, Mio — ''Pogoară iarna'' de M. Anderson, regia Emil Reus. A jucat și într-un spectacol regizat de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra — "Furtuna" de William Shakespeare.
n 1970 s-a angajat la Teatrul Național București, unde, până în 2002, a interpretat o multitudine de personaje variate din literatura dramatică românească și universală: Oswald în piesa ''Regele Lear'' de William Shakespeare (regia Radu Penciulescu, 1970), Ian — ''Prima zi de libertate" de Leon Kruczkovski (regia Dan Nasta, 1971), Thomas — ''Generoasa fundație" de Antonio Buero Vallejo (regia Horea Popescu, 1978), Caligula, în piesa cu același nume de Albert Camus (regia Horea Popescu, 1980), Despot Eraclid — ''Despot Vodă" de Vasile Alecsandri (regia Anca Ovanez Doroșenco, 1983), Malvolio — ''A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare (regia Anca Ovanez Doroșenco, 1984), Gelu Ruscanu — ''Jocul ielelor" de Camil Petrescu (regia Sanda Manu, 1986), Carson — ''Marea" de Edward Bond (regia Horea Popescu, 1987), Baiazid Yildirim — ''Moștenirea" de Tudor Popovici (regia Horea Popescu și Mihai Manolescu, 1989), Iason — ''O trilogie antică — Medeea" după Euripide și Seneca (regia Andrei Șerban, 1990), Avram Iancu în ''Avram Iancu'' de Lucian Blaga (regia Horea Popescu, 1991), Orsino — ''Noaptea regilor" de William Shakespeare (regia Andrei Șerban, 1991), Lopahin — ''Livada de vișini" de A.P. Cehov (regia Andrei Șerban, 1991-1992), Tamerlan — ''Tamerlan cel Mare" de Christopher Marlowe (regia Victor Ioan Frunză, 1994), Platonov în piesa cu același nume de A.P. Cehov (regia Ivan Helmer, 1994), Penteu — ''Bacantele" de Euripide (regia Mihai Măniuțiu, 1997), Baronul — ''Azilul de noapte" de Maxim Gorki (regia Ion Cojar, 1998), se menționează pe același site. 
 
Ultimul spectacol al marelui actor a fost ''Celălalt Cioran'' după ''Caietele'' lui Emil Cioran, regizat special pentru el de Radu Penciulescu. Montajul a avut premiera în 2002, fiind inclus în repertoriul Teatrului Național din București. "Celălalt Cioran" a fost inclus în proiectul "Voci și spectacole memorabile", realizat de UNITER și Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentând "cartea audio" a acestei creații în care actorul îl interpretează pe Cioran. Spectacolul a fost înregistrat pe CD și textul a fost editat în aceleași coperți.
La 15 ianuarie 2008, Ovidiu Iuliu Moldovan a urcat pe scena naționalului bucureștean, pentru ultima oară, alături de actorii Valeria Seciu, Ion Caramitru și clarinetistul Aurelian Octav Popa, în cadrul recitalului extraordinar "Trecut-au anii...", dedicat împlinirii a 158 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. 
Totodată a avut roluri în filme pentru televiziune — ''Un august în flăcări'' (1975); ''Nimeni nu moare'' (1984); ''Misiunea'' (1988); ''Ion și Adriana'' (1995, producător ZDF Berlin) și în piese de teatru pentru televiziune — ''Robespierre'' după R. Rolland (1973); ''Cei din urmă'' după M. Gorki (1975); ''Turnul de fildeș'' după C. Petrescu (1980); ''Steaua fără nume'' de M. Sebastian (1983); ''Hanul de la răscruce'' după Horia Lovinescu (1984); ''Bălcescu'' după Octav Măgureanu (1985).
Ovidiu Iuliu Moldovan a murit la 12 martie 2008, la vârsta de 66 de ani.
La 15 martie 2008, Președinția României i-a conferit post-mortem Ordinul "Steaua României", în grad de cavaler, "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră artistică, pusă în slujba scenei și a filmului din țara noastră".
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii