Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:55 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

71 de ani de la tragedia navei Wilhelm Gustloff. Cel mai mare dezastru naval. 5000 de copii. Submarin comandat de un român

ro

30 Jan, 2016 04:58 6017 Marime text
 
Astăzi se împlinesc 71 de ani de la scufundarea navei germane MV Wilhelm Gustloff. Este cea mai mare catastrofă a istoriei navale în care au murit peste 9000 de oameni, alte surse istorice spun că peste 10.000.  
 
 Wilhel Gustloff a fost o navă de pasageri germană, torpilată și scufundată la 30 ianuarie 1945 de către un submarin sovietic în Marea Baltică, în timp ce efectua evacuarea unor civili, oficiali și personal militar german de la Gotenhafen, retrași datorită avansării Armatei Roșii. Pnetru numărul mare de victime acest dezastru naval este socotit ca reprezentând cea mai mare pierdere de vieți omenești din istorie într-o singură scufundare a unui vas.
 
Potrivit wikipedia.org, Wilhelm Gustloff a fost construit de șantierul naval Blohm & Voss ca vas de croazieră, finanțarea fiind asigurată de organizația Kraft durch Freude („Putere prin bucurie”) în 1937, și a fost rechiziționat de Kriegsmarine (marina germană) în 1939.
Vasul a servit ca o navă spital în perioada 1939 - 1940. Ulterior, a fost repartizat ca și cazarmă plutitoare pentru personalul navelor din Gotenhafen (Gdynia), înainte de a fi repus în funcțiune pentru a servi operațiunii de evacuare din 1945.
 
Inițial destinat să fie numit Adolf Hitler , vasul a fost numit după Wilhelm Gustloff, un lider al ramurii Elvețiene a Partidului Național Socialist  care a fost asasinat în 1936.
 
A fost nava amiral a flotei de croazieră KdF, iar rolul ei civil a continuat până în primăvara anului 1939.
În vara anului 1939, vasul a fost intrat în serviciul militar pentru a aduce Legiunea Condor înapoi din Spania după victoria forțelor naționaliste ale generalului Francisco Franco în Războiul Civil Spaniol.
 
Din septembrie 1939 până în noiembrie 1940 nava a servit ca vas spital, denumire ei oficială fiind Lazarettschiff D.
 
Începând din 20 noiembrie 1940 echipamentul medical a fost îndepărtat de pe navă, iar aceasta a fost revopsită din culorile de navă spital – alb cu o dungă verde, la gri – standardul naval
 
Operațiunea Hanibal
Operațiunea Hannibal a reprezentat evacuarea navală a trupelor germane și civililor din Curlanda , (Prusia de Est) și Danzig (Prusia de Vest) ca urmare a avansării Armatei Roșii. Misiunea finală a navei Wilhelm Gustloff a fost de a evacua refugiați germani și personal militar, precum și tehnicieni care lucraseră la bazele de arme avansate din Marea Baltică[3] de la Gdynia (Gotenhafen) la Kiel.
 
Listele echipajului și pasagerilor navei citează 6050 de persoane la bord, dar acest lucru nu a inclus mulți civili care au urcat pe navă fără a fi înregistrati în evidențele sale de îmbarcare oficiale. Heinz Schön, un german arhivar și supraviețuitor al scufundării vasului care a efectuat cercetări ample privind acest eveniment în timpul anilor 1980 și 1990, a concluzionat că Wilhelm Gustloff a avut un echipaj de 173 de oameni (personal auxiliar al forțele navale), 918 ofițeri, subofițeri și alt personal al 2 Unterseeboot-Lehrdivision, 373 de persoane de sex feminin încadrate ca personal auxiliar naval, 162 de soldați răniți și 8956 civili (din care se estimează 5.000 au fost copii), în total 10582 de pasageri si echipaj.
Nava a plecat din Gotenhafen devreme la 30 ianuarie 1945, însoțită fiind atât de către vasul de croazieră Hansa (acesta de asemenea umplut fiind cu civili și militari), și de către două vedete . Nava Hansa și o vedetă au avut probleme mecanice și astfel nu au mai putut continua drumul, lasând nava Wilhelm Gustloff să fie escortată de către vedeta Löwe.
Nava avea îmbarcați patru căpitani (cel al navei Gustloff , doi din marina comercială și pe cel al submarinului U-boat al cărui echipaj era adăpostit la bordul navei). Aceștia nu au reușit să cadă de acord asupra celui mai bun curs necesar pentru a se proteja împotriva atacurilor submarine. Contrar sfatului comandantului militar, locotenent-comandorul Wilhelm Zahn (un submarinist care a pledat pentru un curs în apele de mică adâncime aflate aproape de țărm și fără lumini), căpitanul navei Gustloff - Friedrich Petersen - a decis să se îndrepte spre ape adânci, despre care știa că a fost curățată de mine. Când a fost informat printr-un misterios mesaj radio despre existenta unui convoi german de dragoare de mine care venea din sens opus, el a decis să activeze luminile roșii și verzi de navigație ale navei sale pentru a evita o coliziune în întuneric, făcând nava Wilhelm Gustloff ușor vizibilă la fața locului, în noapte. Sursa sau autenticitatea acestui mesaj radio nu au fost confirmate, iar mai târziu s-a dovedit că nu a existat nici un convoi dgerman e dragoare de mine din sens opus.
 
Deoarece Wilhelm Gustloff a fost dotat cu tunuri antiaeriene, germanii, respectând regulile de război, nu l-au marcat ca navă spital, nu a fost dată nici o notificare despre modul de operare a navei ca unitate medicală și, atât timp cât transporta și personal militar nu a avut nici o protecție ca o navă spital, în baza acordurilor internaționale.
 
Românul-comandantul submarinului
 
Aleksandr Marinesko (în rusă Александр Иванович Маринеско, în ucraineană Олександр Iвановiч Марiнеско, în română Alexandru Marinescu, Aleksandr Ivanovici Marinesko, Alexander Marinesco; n. 15 ianuarie 1913, Odesa - d. 25 noiembrie 1963, Leningrad) a fost un marinar sovietic. În cel de-al doilea război mondial a fost căpitanul submarinului sovietic S-13, care la 30 ianuarie 1945 a torpilat și scufundat vasul german Wilhelm Gustloff, cu peste 10.000 de refugiați la bord, dintre care peste 9.000 au murit în catastrofa respectivă.
 
Aleksandr Marinesko s-a născut în anul 1913 la Odesa, în familia fostului marinar militar român Ion Marinescu (stabilit în Ucraina la 1893), căsătorit cu Tatiana Koval (ucraineancă), originară din satul Lohvițî, regiunea Poltava. După absolvirea a 6 clase a mers în ucenicie la marină. Având rezultate bune și fiind sârguincios a fost repartizat la o școală maritimă pentru copii, după absolvirea căreia a mers pe diverse vase ale flotei de pe Marea Neagră în calitate de marinar de categoria 1. În 1930 a intrat în Colegiul marin din Odesa pe care l-a absolvit în 1933. După absolvire a fost locțiitor trei, locțiitor doi, apoi căpitanul navelor „Ilici” și „Flota Roșie”. În noiembrie 1933 a fost mobilizat (după alte surse, a mers benevol, pe filiera comsomolului) la cantonamente speciale „comsostav” ale flotei din Marea Neagră. După absolvirea lor a fost numit navigator pe submarinul Щ-306 (numit „Știuca”, «Пикша») al flotei din Marea Baltică.
 
În martie 1936, după introducerea noilor grade militare în flota sovietică, Aleksandr Marinesko primește gradul de locotenent, iar în noiembrie 1938 gradul de locotenent-major. După absolvirea cursurilor de perfecționare la Detașamentul de înot submarin, a fost decorat cu ordinul Steaua Roșie, apoi devine locțiitor al comandantului pe submarinul Л-1 («Ленинец»), apoi comandant pe submarinul ПЛ М-96. Având rezultate excelente la pregătirea politico-militară, în 1940 este avansat la gradul de căpitan-locotenent și primește ca premiu un ceas de aur. În 1942 a fost decorat cu Ordinul Lenin pentru contribuția la căutarea mașinii de cifrare a mesajelor „Enigma”. În 1944 a atacat cu tunul din dotarea submarinului vasul german „Siegfried”, căruia i-a provocat avarii majore ce au dus la scufundarea acestuia. A fost decorat cu Ordinul Steagul Roșu.
 
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat, în calitate de comandant de submarin, la numeroase lupte navale. A intrat în istorie prin atacul nocturn de la 30 ianuarie 1945, când a torpilat și scufundat nava germană Wilhelm Gustloff, care avea 10582 oameni la bord (dintre care 8956 erau refugiați, majoritatea bătrâni, femei și copii). A fost cea mai mare navă scufundată de sovietici în cel de-al doilea război mondial.
 
După război și demobilizare, Marinesko a devenit alcoolic și chiar a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru furt, ispășiți în orașul-port Vanino, în Extremul Orient al Rusiei, în nordul Mării Japoniei. A murit pe 25 noiembrie 1963, la Leningrad.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii