Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:54 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

66 de ani de la naționalizarea unor imobile. Lista completă din Constanța, Mamaia, Eforie, Techirghiol, Mangalia, Medgidia, Murfatlar

ro

19 Apr, 2016 04:48 8494 Marime text
 
Astăzi se împlinesc 66 de ani de la semnarea Decretului nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor immobile, publicat adoua zi, pe data de 20 aprilie în Buletinul oficial al României numărul 36.
Motivația punerii în aplicare a decretului:
ART. 1
Pentru întãrirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia R.P.R;
Pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinţe supuse degradãrii din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare numãr de imobile;
Pentru a lua din mina exploatatorilor un important mijloc de exploatare;
Se nationalizeaza imobilele prevãzute în listele anexe, înregistrate la Cancelaria Consiliului de Miniştri sub Nr. 543 din 14 Aprilie 1950, care fac parte integrantã din prezentul decret şi la a cãror alcãtuire s-a ţinut seama de urmãtoarele criterii:
1. Imobilele cladite care aparţin foştilor industriasi, foştilor mosieri, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marei burghezii.
2. Imobilele cladite care sînt deţinute de exploatatorii de locuinţe.
3. Hotelurile cu întreg inventarul lor.
4. Imobilele în construcţie, cladite în scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor, precum şi materialele de construcţie aferente oriunde s-ar afla depozitate.
5. Imobilele avariate sau distruse de pe urma cutremurului sau a rãzboiului, cladite în scop de exploatare şi ai cãror proprietari nu s-au îngrijit de repararea sau reconstructia lor.
ART. 2
Nu intra în prevederile decretului de fata şi nu se nationalizeaza imobilele proprietatea muncitorilor, funcţionarilor, micilor meseriasi, intelectualilor profesionisti şi pensionarilor.
ART. 3
Imobilele naţionalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fãrã nici o despãgubire şi libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel.
ART. 4
Prin imobile în sensul prezentului decret se înţeleg atît terenul cu constructiunile, cît şi instalaţiile aferente, cu întreg utilajul existent pentru întreţinerea imobilului.
ART. 5
Imobilele proprietatea soţului, sotiei sau copiilor minori se considera ca aparţinînd unui singur proprietar în ce priveşte aplicaţiunea prezentului decret.
ART. 6
Prin efectul prezentului decret, Statul se substituie în toate drepturile foştilor proprietari.
Locatarii cu orice titlu ai imobilelor naţionalizate, inclusiv foştii proprietari care locuiesc în aceste imobile, devin din momentul nationalizarii, chiriaşii Statului.
ART. 7
Imobilele naţionalizate prin efectul prezentului decret trec în administrarea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al comunei pe al carei teritoriu se afla.
ART. 8
Se pedepsesc cu 5-10 ani munca silnica şi cu confiscarea averii, cei care vor vãtãma, distruge sau instraina, prin orice mijloace, bunuri sau instalatiuni supuse nationalizarii, precum şi cei care vor zãdãrnici sau vor incerca sa zadarniceasca nationalizarea prevãzutã de prezentul decret.
ART. 9
Infracţiunile la prezentul decret se constata, se urmãresc şi se judeca potrivit decretului Nr. 183 din 30 Aprilie 1949 , pentru sancţionarea infracţiunilor economice.
ART. 10
Comitetele Provizorii ale Sfaturilor Populare vor îngriji ca drepturile Statului izvorind din prezentul decret, sa fie înscrise în formele prevãzute de lege.
ART. 11
Cu aplicarea prezentului decret se însãrcineazã Comisia de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare.
Iată lista completă cu imobilele naționalizate din județul Constanța în baza decretului 92
 
Nr. de               Numele şi prenumele proprietarului şi adresa imobilului
 ordine al                               nationalizat
 proprietarilor
Constanța
117. Auslaender Mozes, 4 apartamente, Constanta, str. N. Titulescu 28.
299. Avram Savchis, 3 apartamente, Bucureşti, str. Traian 161, Într. Libertãţii 14, Constanta, Vintila Bratianu 33 bis.
315. Alanverdiean Mannie, 4 apartamente, Constanta, str. I. V. Stalin 73.
317. Alanvendi Ştefan, 3 apartamente, Bucureşti, Bd. N. Balcescu 3-5. Constanta, str. Ştefan cel Mare 19, Bd. Republicii 28.
371. Anastasiu Orestin şi Casanta, 6 apartamente, Bucureşti, str. Caragiale 22, Constanta, Piata Independentei 11; str. Orientului 1.
544. Banca Româneascã Inst. Bancarã în lichidare 179 apartamente, Arad str. Vasile Goldis 1-3. Bacau str. Nicolae Balcescu 36-38, Botosani str. Aprodu Purice 6, str. Filimon Sarbu 12. Brãila, Piata V. I. Lenin 11. Braşov, str. 7 Noembrie 2. Busteni, B-dul Libertãţii 145. Buzau, B-dul N. Balcescu 10. Caracal, str. I. V. Stalin 11, str. Vasile Luca 1. Caransebes, str. I. V. Stalin 11. str. Vasile Luca 1. Craiova, str. Unirii 101, str. Vasile Roaita 10 şi 12, str. Ghercesti 11. Cluj, str. Emil Zolla 2, Piata Ştefan cel Mare 10. Constanta, str. Karl Marx 1-3, str. Productelor 17-19 Dorohoi str. Dobrogeanu Gherea 84. Galaţi str. 13 Iunie 1-3, str. Ana Ipatescu 14. Iaşi str. Ştefan cel Mare 47, Sos. Moara de Foc 6. Pitesti str. Doamna Balasa 33. Ploiesti str. I. V. Stalin 26. Ramnicu Valcea str. G-ral Praporgescu 18. Satu Mare Piata Libertãţii 19. Tg. Jiu str. Victoriei 31. Tg. Mures str. Bobrai Farcas 6. Tg. Ocna str. Tabacarilor 18. Timişoara str. Vasile Alexandri 2. Vasile Roaita str. Closca 2. Tulcea str. Sf. Nicolae 45. 14. Banca Urbana în lichidare, 6 apartamente, Bucureşti, calea Victoriei 7; str. - Raureanu 2. Constanta, str. D. Sturza 18.
683. Boata Toma, 20 apartamente, Bucureşti, str. Schitu Magureanu 37, str.  Brezoianu 4. Constanta, str. Romulus Opreanu 5.
745. Barsan N. Ioan, 5 apartamente, Bucureşti, str. Aquila 35, Constanta, str. V. Alecsandri 10.
844. Bratescu, 5 apartamente, Bucureşti, Aleia Alexandru 11 str. M. Kogalniceanu 32. Constanta, str. Cuza Voda 18.
935. Bunea Anica şi Constantin, 3 apartamente, Bucureşti, str. Logofat Tautu 60. Constanta, str. Tomis 14.
938. Banca de Scont a Rom. Soc. în lichidare, 88 apartamente, Bucureşti, str. Eugen Carada 1-3, 13 Sept. 143, 145, Stavropoleos 8, str. Moşilor 200, str. Pieptanari 9; Alexandria, str. Ilie Pintilie 3; Brãila, str. Lt. Col. Iacobescu 19; Corabia, str. C. A. Rossetti 53; Constanta, str. Lascar Catargi 13; Focsani, str. Cuza Voda 6; Galaţi, str. Dr. Russel 41, str. Egalitãţii 4; Ploiesti, Piata I. V. Stalin 3; T. Magurele, str. Horia, Closca şi Crisan 3; Giurgiu, str. V. M. Molotov 2; Tulcea, str. Carol 1; Medgidia, str. V. Lupu 18.
973. Banca Com. Italiana şi Romana, 28 apartamente, Brãila, str. Misitilor 25, Galaţi, B-dul Ana Ipatescu 17, Constanta, str. Brancoveanu 1, Timişoara, Piata Libertãţii 2, Bucureşti, str. Ghenadie Petrescu 139, str. Bursei 2.
976. Balian Leon, 10 apartamente, Bucureşti, str. Dionisie Lupu 31, Constanta, str. Karl Marx 8.
1142. Cristescu Valerica, 3 apartamente, Constanta, str. I. Branescu 7, 9, str. Grivitei 70.
1253. Cardos Simonic, 5 apartamente, Bucureşti, str. Col. Popea 27, str. Vesparilor 2; Constanta, str. Alexandru cel Bun 6.
1254. Calinescu C-ţin, 13 apartamente, Bucureşti, str. Coriolan 34, str. Clopotarii Vechi 12, str. Mitr. Ghenadie Petrescu 122, str. Slatineanu 23,  28, str. Axente Uricaru, Constanta, Bd. V. I. Lenin 163, Temisana 35.
1255. Cionea Mioara, 4 apartamente, Bucureşti, str. Isvor 2; Constanta, str. I. V. Stalin 39.
1385. Ciubuc Marcela, 4 apartamente, Constanta, str. D. A. Sturza 17 Bucureşti,  str. N. Filipescu 7, calea Victoriei 112, 95.
1691. Calambator Niculae, 17 apartamente, Bucureşti, str. Romana 123. Brãila,  str. Calarasi 35, str. Bartionei 8. Constanta, str. Traian 24.
1700. Caracas Sergiu, 13 apartamente, Bucureşti, Bul. Republicii 82, Bul. Gh. Dimitrof 10. Constanta, str. Bolintineanu 38.
1707. Capos Alex şi Raina, 11 apartamente, Bucureşti, str. Horei 30 A., Bul. Republicii 45. Constanta, str. G-ral Cernat 3, str. Bogdan Voda 20.
1777. Canciovici Zoe, 10 apartamente, Constanta, str. Tomis 22, str. Roza Luxemburg 29.
1842. Catargi Alexandra, 3 apartamente, Bucureşti, str. Frumoasa 11. Constanta, str. Primãriei.
1883. Critico Jean şi Elena, 14 apartamente, Bucureşti, Bul. Dacia 42. Constanta, str. Cantacuzino 1.
1939. Dutescu Victor, 7 apartamente, Bucureşti, str. Cuza Voda 62; Constanta, str. Lenin 174.
2069. Djaburov Ştefan şi Laura, 16 apartamente, Bucureşti, str. Aristide Briand 8. Constanta, str. Productelor 43. Bucureşti, str. Dionisie Lupu 12.
2178. Dimitriu St. Dumitru, 13 apartamente, Bucureşti, str. Matei Basarab 29. Constanta, B-dul Republicei 7, str. Stalin. 58-65, B-dul Lenin 77; Sos.  Cerealelor Obor 77.
2213. Dzodze Maria, 11 apartamente, Bucureşti, str. Stan Poetas 49. Constanta, str. Jak Lahovari 15.
2317. Djamo Grigore, 5 apartamente, Constanta, str. I. G. Ducã 15.
2363. Dumitrescu Ion Militari, 28 apartamente, Bucureşti, str. 30 Decembrie 43-45-47. Militari, str. Bisericii 47. Constanta, Marcu Aureliu 20. Bucureşti, str. Dobrogeanu Gherea 25.
2454. Desliu Gheorghe, 5 apartamente, Bucureşti, str. Boteanu 3; Vasile Roaita, str. Dr. Cantacuzino 21; Constanta, str. I. C. Bratianu 18.2567. Etharica C. Filofteia, 6 apartamente, Constanta, str. Dr. Caragiali 12, Bucureşti, str. C. A. Rosetti 45.
2690. Frenchier M. şi Aron, 8 apartamente, Constanta, str. Mircea 11, str. Tomis 2, str. Statin 17.
2706. Filip Vasile, 7 apartamente, Constanta, str. V. I. Lenin 69, str. Ilie Pintilie 2b, str. Mihailescu 13, Bucureşti, Bd. Ana Ipatescu 16.
3032. Gherghiu Alexandru, 6 apartamente, Bucureşti, str. Dianei 10. Constanta,  cal. Plevnei 4.
3111. Gosta F. Frederic, 3 apartamente, Constanta, str. Karl Marx 28.
3186. Georgescu Ion, 13 apartamente, Bucureşti, Rahovei 23, 25. Constanta, B-dul Enghels 4.
3567. Haliadun Dumez Ramian, 2 apartamente, Bucureşti, str. Gh. Dimitrof 41, Constanta, str. Jupiter 12.
3836. Ionescu Teodor, 3 apartamente, Bucureşti, Bd. 6 Martie 87; Iaşi, str. G-ral Cerchez 7. Constanta, str. Dragos Voda 9.
3993. Iacomi Vasilica, 5 apartamente, Bucureşti, str. Lt. Negel 55, sos. Ştefan cel Mare 216, Constanta, str. D. Bolintineanu 44.
4690. Marinescu Gh., 7 apartamente, Bucureşti str. Dr. Herescu 21, str. Fluerului 23, Constanta str. Costache Negri 56
4927. Michell Sabina, 4 apartamente, Bucureşti str. Uranus 25 Constant, str. Ştefan cel Mare 105
5255. Negru Sylvia, 3 apartamente, Bucureşti, str. General Angelescu 87 A. Constanta, I. Adam
5361. Nistor G. Dorina, 5 apartamente, Bucureşti, str. Occidentului 42, str. Toamnei 84, Constanta str. Traian 21, 25, 27
5394. Nicolescu V. Marioara, 17 apartamente, Bucureşti, str. Rumeoara 34, str. Pr. Grecescu 15, Constanta str. Ştefan cel Mare 18, str. Scarlat Varnav 28, str. Labirint 13
5699. Popescu Romulus, 5 apartamente, Bucureşti, str. Virgiliu 22
5700. Popovici B. Andrei, 1 apartament Constanta, str. Vasile Roaita, vila
5999. Paulescu Const., 19 apartamente, Bucureşti, sos. Mihai Bravu 3, str. Toamnei 80, str. Armeneasca 38, 40, Constanta, Bd. Engels 10.
6134. Petrescu Gh., 7 apartamente, Bucureşti, str. Pasteur 38; Constanta, str. I. V. Stalin 66.
6284. Pavlide Victoria, 8 apartamente, Constanta, str. Mircea 59, Bucureşti str. Avrig 61
6502. Rusu Gh., 2 apartamente, Constanta Obor, str. Proditeli 16, Avram Iancu 53
6715. Russas Jean, 3 apartamente, Constanta, str. I. C. Branescu 3
6802. Sachelarie Aurelia, 7 apartamente, Bucureşti, str. Oitelor 6; Constanta, Bd. Ileana
6948. Septilici Victoria, 6 apartamente, Bucureşti, str. Haia Lifsit Constanta, str. Crist. Georgescu 3.
6993. Sterie Sergiu Nibi, 2 apartamente, Bucureşti, str. Stirbei Voda 20, Constanta, str. Ştefan cel Mare 84
7455. Stoenescu Petre, 6 apartamente, Constanta, str. Dr. Caratoli 14.
7486. Sturza Doiciu, 56 apartamente, Bucureşti, cal. Victoriei 89; Cal. Grivitei 179 Constanta, str. Ştefan cel Mare 4. Galaţi, B-dul Republicii 77-75
7567. Siara Dora şi Ion, 5 apartamente, Bucureşti, Bd. Schitu Magureanu 25; Iaşi Bd. 30 Decembrie 1; Constanta str. Ion Lahovari 97
7668. Teodoreanu Nicolae, 13 apartamente, Bucureşti, Alea Titus 12, 14,  Constanta, str. Mihail Cogalnicianu 33, sos. Ştefan cel Mare 15, str.  Mihail Dumitru 38 (colt Olteni), str. Olteni 5
7710. Tarpa Mihail, 5 apartamente, Bucureşti, str. Romulus 16, Constanta, str. Remus Opreanu 1, str. Caratzoli 7
7794. Tozzi Eduard şi Olga (procurator Paraschivescu Ioan), 14 apartamente,  Constanta, str. I. Cantacuzino 3, str. Elena Pavel 16, Brãila, str.   Bolintineanu 16.
7919. Timan Emanoil, 15 apartamente, Bucureşti, str. Dr. Marcovici 9, str.  Brezoianu 9, str. Th. Ştefan 6, Constanta str. Cuza Voda 25, Bucureşti  str. Inst. Medico-Militar 18.
8332. Zacarian Avram, 3 apartamente, Bucureşti, cal. Calarasi 51, Constanta str. Mihai Viteazu 16.
8449. Zadic Irlanda, 7 apartamente, Bucureşti, str. Roma 13, Constanta str.  Tomis 2, Galaţi str. Puskin 33.
8458. Zambaccian Krikov Onic şi Anita, 55 apartamente, Bucureşti, b-dul  Republicii 63, str. N. Balcescu 3-5, str. Sofia 9, Calea Moşilor 96, 26,  str. Aristide Briand 10 Constanta, str. I. V. Stalin 13.
8552. Stanescu Maria şi Ion, 3 apartamente, Campu Lung str. Negru Voda 126, Constanta, str. N. Balcescu 11, str. Episcopul Ilarie 4.
 
Mamaia
8514. Dobrescu Ştefan, 6 apartamente, Bucureşti, str. Latina 20, str. Italiana 18, Constanta, Piata Mamaia, Ploiesti, N. Filipescu
8095. Vermont George, 8 apartamente, Bucureşti, Bd. Schitu Magureanu 30, str.  Popa Petre 22, str. Boteanu 3. a., Mamaia, bloc Edilitatea Campulung Muscel, str. Maior Giurascu 18, jud. Ilfov, com. Roşu.
7779. Teodorescu Dan şi Al. 4 apartamente, Bucureşti, str. Batistei 35, Mamaia (Bloc Edilitatea), Bucureşti, str. Caragiale 8.
7546. Stefanescu Alex., 4 apartamente, Bucureşti, Cal. Dorobanti 81; Sibiu str. Spartacus 7; Mamaia vila Luceafar
6932. Stoica Gheorghe, 9 apartamente, Bucureşti, str. Av. Marcel Andreescu 40; str. Paris 10 Chitila km. 15 Otopeni km. 15, Mamaia în blocul Edilitatea
6162. Pop Dragos, 3 apartamente, Bucureşti, str. Pasteur 1; Mamaia, vila Luceafarul, Mogosoaia, str. Motar.
6984. Stircea Ion succes., 2 apartamente, Bucureşti, sos. Kiseleff 51, Mamaia bãi, Constanta Aleia Crinilor 11.
5188. Nicolau R. Stan şi Eugenia, 9 apartamente, Bucureşti str. C. C. Arion 11, Mamaia-Constanta, Bucureşti dr. Ghiulamila 22
4774. Macarovici Viorica, 3 apartamente, Bucureşti, str. Dionisie Lupu 12, calea Victoriei 128 b. Mamaia, jud. Constanta, Careu 40. Lot 89 B. Edilitatea
3593. Ionescu Gheorghe, 4 apartamente, Bucureşti, str. Al. Constantinescu 12. Predeal, str. Cioplan. Mamaia.
3677. Iliescu Branceni Nic., 4 apartamente, Bucureşti, str. I. G. Ducã 17. Mamaia-Constanta.
3686. Ionescu Mihail, 3 apartamente, Bucureşti, str. Praga 11. Constanta, Mamaia bãi, Coasta de Argint.
360. Germani Eufrosina, 20 apartamente, Bucureşti, str. Paris, 45; str. Episcopiei 6, str. G-ral Magheru 23. Brãila, str. Bolintineanu 6. R.
      Valcea, str. Dissescu. Mamaia, Bloc Edilitar Mamaia
3456. Halpern Leon, 5 apartamente, Mamaia-Plaja, Galaţi, str. Sft. Dumitru 33.
3565. Haisescu Constantin, 4 apartamente, Bucureşti, B-dul Generalissimul Stalin 9, Constanta, str. Mamaia.
2994. Gaidoc Paulina, 9 apartamente, Bucureşti, str. Cobalcescu 51, str. Luterana 21, calea Victoriei 112. Mamaia.
372. Atanasiu Maria, 4 apartamente, Bucureşti, str. G-ral Magheru 43. Predeal, str. Dealul Cioplea. Mamaia, Constanta.
412. Andreescu Gh., 3 apartamente, Vaslui, str. Ştefan cel Mare 31; str. Lazar Grumberg 1 Mamaia, Bd. Elisabeta.
930. Bardescu Col. Elena, 10 apartamente, Bucureşti, str. Uranus 4. Constanta, Mamaia.
1495. Cimbru Constanta, 3 apartamente, Bucureşti, str. Polona 21 Mamaia, jud.Constanta.
1853. Costescu Maria, 3 apartamente, Bucureşti, str. Th. Aman 24. Mamaia, str. Edilitatea.
1868. Codrescu Cleopatra, 2 apartamente, Mamaia, str. Lotu 15 careul 3. Sinaia str. Cumpatul.
2164. Dobrescu C-ţin, 8 apartamente, Bucureşti, str. M. Eminescu 132. Mamaia, str. Plaja.
 
Vasile Roaită-Eforie
7725. Tuliu Galia, 5 apartamente, Bucureşti, str. Aurel Vlaicu, 31, str. Dumbrava Roşie 13, Vasile Roaita, str. N. Voda, colt Marasti
7691. Tarpa Christache, 4 apartamente, Bucureşti, str. Militiei 6, str. Sf. Apostoli 6, Vasile Roaita, str. Ştefan cel Mare, 13.
7525. Serbanescu Nicolae, 14 apartamente, Bucureşti, str. Clopotarii Vechi 4, 11, str. Pietatii 2, str. Cuza Voda 19; Predeal str. Vasile Alexandri 9; Vasile Roaita
7063. Savescu Ion, 7 apartamente, Bucureşti str. C. A. Rosetti 34, str. Boteanu 3A, str. Academiei 35, Vasile Roaita, Sat 86
7155. Slavu I. Grigore, 2 apartamente, Bucureşti, B-dul 6 Martie 95. Vasile Roaita B-dul Popovici
7380. Staicovici Vasile, 3 apartamente, Bucureşti, str. Sandu Aldea 22. Vasile Roaita, Vila Margot. Galaţi, str. Belvedere 17.
6722. Rãdulescu Traian, 3 apartamente, Bucureşti, str. Principatele Unite 59; V. Roaita, str. Negru Voda 36
6729. Rescovschi Carol, 3 apartamente, Bucureşti, str. V. Beldiman 1; Vasile Roaita
6429. Palangeanu Enric, 2 apartamente, Eforie, str. Eroilor 1; Bucureşti, str. Dobrogeanu Gherea 6.
6433. Paraschivescu Vintila, 10 apartamente, Bucureşti, Bd. 6 Martie 95 B, str. Carol Davila 63, str. Ecoului 11 Mareşal Averescu 15 V. Roaita, str. Dr. Cantacuzino 14
6214. Proger Margareta, 29 apartamente, Bucureşti, str. Paris 47, str. Nicolae  Iorga 32, str. Coltei 25, Bul. Geniului 46. Sinaia, str. Furnica 13 Campulung Muscel str. General Dragalina 1, Eforie Vila Zefirul 1.
6265. Petrescu Eleonora, 4 apartamente, Bucureşti str. Caragea Voda 4, str. Polona 38, Constanta Vila Verde - Eforie
5736. Petrovici Orsola, l apartament, Vasile Roaita str. Constanta
5815. Pilat Stela, 8 apartamente, Bucureşti str. Militiei 32; calea Dorobantilor 151; Vasile Roaita str. Petre Radu 14
5919. Pasat G. Gheorghe, 1 apartament, Vasile Roaita- Constanta
4996. Montesi Alexandrina şi Holban, 8 apartamente, Bucureşti str. Silvestsru 12 Eforie-Constanta str. I. G. Ducã
5014. Miculescu Vasile, 7 apartamente, Bucureşti str. Blanduziei 3, str. Sagetei 1, Vasile Roaita Vila Cetatuia, Constanta str. Vasile Lupu 19
5114. Matak Radu, 3 apartamente, Sinaia str. Cumpatul 3, Bucureşti str. Kuibasev 21 Vasile Roaita, Vila Bistreanu
5162. Negulescu Cecilia, 3 apartamente, Bucureşti, p-ta Lahovari 5a, str. Putul cu Plopi 2, Eforie Parcela 1008
5252. Niculescu Vasile, 6 apartamente, Bucureşti, str. Columb 5, str. Victoriei 109, str. Occident Eforie Constanta
4702. Manolescu Em. şi Ana Danescu, 6 apartamente, Bucureşti str. Calea Şerban  Voda 206, calea Calarasi 65, Eforie Vila Manolescu, Sinaia str. Republicii 8
4769. Marinescu Mioara, 8 apartamente, Bucureşti, str. Brezoianu 15, Într. Zalomit 2 şi 4 Vasile Roaita, str. Negru Voda 21
4455. Marinescu Nic., 2 apartamente, Bucureşti, str. Arh. Louis Blanc 1, Vasile Roaita str. Sf. Gheorghe 17
4514. Manolescu Ion, 2 apartamente, Eforia Jud. Constanta, str. Anei
4613. Manescu Ion, 5 apartamente, Bucureşti str. Alex. Sahia 47, Busteni str. Bailor 25, Vasile Roaita str. Dr. I. Cantacuzino 13
3863. Ionescu Stoica, 6 apartamente, Bucureşti, str. Al. Savulescu 19; str. Polizu 30. Vasile Roaita, str. Negru Voda 110.
3385. Golescu Dimitrie, 9 apartamente, Bucureşti, str. Dr. Ciru Iliescu 26. Vasile Roaita, Vila Neptun. Constanta, str. Ştefan cel Mare 2.
3401. Hilberger Elisa, 2 apartamente, Vasile Roaita, str. Plantaţiei. 43. Alexandrescu Ion, 6 apartamente, Bucureşti, str. Enachita Vacarescu, 15. Targoviste, str. Vasile Roaita, 50. Gaiesti, str. 23 August, 34. Vasile
     Vasile Roaita, str. Mihai Viteazu 62.
280. Antonescu D. şi Maria, 19 apartamente, Bucureşti, str. Sfinta Ecaterina 8, str. Cazarmii 51, str. Spl. Unirii 197, Vasile Roaita, Constanta. Bucureşti, str. Şerban Voda 39, str. Cuza Voda 85.
297. Abegg Filip şi Elvira, 5 apartamente, Bucureşti, str. Roma 42 bis, Vasile Roaita-Constanta.
3568. Haralambie Haznia, 4 apartamente, Bucureşti, str. Romana 55, Vasile  Roaita, str. Mihai Viteazul 54.
3134. Grigorescu Constantin, 10 apartamente, Bucureşti, str. Eroului 15, str. Ghenadie Petrescu 104, Dobresti-Snagov-Ilfov; Vasile Roaita, str. Dr. Cantacuzino 14.
3147. Giurescu Constantin, 3 apartamente, Bucureşti, str. Berzei 47, Mangalia, Cartierul de Nord, Predeal.
3080. Gibescu Eugen, 3 apartamente, Bucureşti, str. Stirbei Voda 65. Constanta, str. Virtutii 11. Vasile Roaita, str. Ion Voda cel Cumplit 3.
2888. Ganea Eliza, 5 apartamente, Bucureşti, str. Progresului 17 d; Predeal, sos. Nationala; Eforie-Constanta, str. Cluj.
491. Balian Dieran, 1 apartament. Eforie, jud. Constanta.
664. Baghina Gheorghe, 4 apartamente, Bucureşti, str. Nicolae Balcescu 24; str.  Vornicului 23 Vasile Roaita, Constanta
2419. Dobrescu Maria şi Paul, 2 apartamente, Bucureşti, str. Jules Michelet 25. Vasile Roaita, vila H.a. 91.
1148. Checiulescu Margareta, 4 apartamente, Bucureşti, str. Av. Popisteanu 10.
1149. Caveschi Anton, 1 apartamente, Vasile Roaita, Vila Unirea.
1399. Constantinescu Aurelia, 5 apartamente, Bucureşti, str. G-ral Manu 37, Vasile Roaita str. Cantacuzino.
1427. Castano Maria, 1 apartamente, Vasile Roaita, str. Dr. Cantacuzino 65.
1516. Colescu Sebastian şi Bibiri Constanta, 12 apartamente, Bucureşti, str. C. F. Robescu 11 Vasile Roaita, str. Mihai Viteazu 33.
1878. Creditul Financiar, 7 apartamente, Bucureşti, str. Bursei 3-5 Caracal. Brãila, str. Imparatul Traian 10. Vasile Roaita, str. Horia 24. Piatra Neamt, Peste Vale.
2157. Dumitrescu Alex, 11 apartamente, Vasile Roaita, str. Mihai Viteazul 119. Bucureşti, str. Arionoaiei 15; str. Ion Ghoca 3.
 
 Techirghiol
7722. "Techirghiol" S.A., 3 apartamente, Techirghiol, jud. Constanta
5729. Petrescu Ştefan, l apartament, Techirghiol str. Ştefan cel Mare
1958. Dona N. Iosif, 9 apartamente, Bucureşti, str. G-ral Dona 12; 8; 9; fund. Cazzavilan 22; G-ral Dona. Tekirghiol, str. Ovidiu 4.
2524. Eliade Nicolae, 3 apartamente, Bucureşti, str. Apolodor 26, Pitesti, str. Craiovei 101, Teghirghiol-Sat, str. Mahmudea 15.
1196. Constantinescu Alexandru, 1 apartamente, Teghirghiol, str. Calugareni 37.

Mangalia
7677. Teodoriu C. Olga, 76 apartamente, Bucureşti, Aleea Tanola 10, 19, str. Italiana 7, str. V. Conta 3, cal. Victoriei 95, Sinaia str. Garii 6,
      Mangalia, str. Panduri
6899. Stanescu Gheorghe, 1 apartament, Mangalia, str. Regina Elena 2.
5655. Popescu Stan, 5 apartamente, Bucureşti, str. Icoanei 46, Calea Victoriei 9 Mangalia, Cantonul Veterinar. Urziceni, str. 23 August 74.
4648. Motas Maria, 3 apartamente, Bucureşti str. Sandu Aldea 78, bd. Republicii 45, Mangalia, B-dul Gen. I. V. Stalin 2
3113. Greculescu Elena, 5 apartamente, Bucureşti, Calea Calarasilor 158, str. Hartanoaiei 3. Mangalia, Cartierul de Nord.
396. Andreescu Niculae, 3 apartamente, Sinaia, str. Kogalniceanu 75 Mangalia, Constanta.
2592. Farauda Louis, 17 apartamente, Bucureşti, str. Şerban Voda 237, str. Costache Marinescu, Cal. Grivitei 180. Mangalia, B-dul Marii.
 
Medgidia
8418. Zanoli, 5 apartamente, Sinaia, str. Avram Iancu 20, 22 Medgidia T. Vladimirescu 29.

Murfatlar
2396. Deverel Cornelia, 3 apartamente, Bucureşti, str. Th. Masaryk 32. Constanta, Gara Murfatlar.
 
 IMOBILE AVARIATE
175. Rasvan Olga, str. D. A. Sturza nr. 17 Constanta
ANEXA 1
118. Movila, 16 apartamente, Bucureşti, str. Latina 3, Constanta str. Vasile Roaita
NOTĂ: Facem precizarea că am respectat întocmai modul de scriere a numelor de localități, străzi, și proprietar, așa cum au fost trecute în actul normativ la care facem referire.
Sursa foto: ro.scribd.com
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii