Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:31 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

60.000 de asistente medicale din sistemul public de sănătate obligate să reia de la 0 întregul ciclu de formare profesională?!

ro

20 Jun, 2016 16:25 2328 Marime text
"A obliga peste 60.000 de asistente medicale din sistemul public de sănătate să reia de la 0 întregul ciclu de formare profesională, doar pentru a asigura cifră de școlarizare unor facultăți, este cea mai puternică dovadă a neofeudalismului", susţine reprezentanţii Sindicatului Solidaritatea Sanitară din RomâniaI!

Deoarece ministrul Sănătății nu a inițiat acțiunile pentru eliminarea acestei aberații, deși i-a fost adusă la cunoștință, tinde să-l facă complice la menținerea acestui sistem, mai spun liderii sindicatului. 

Dovada faptului că sindcatul a solicitat ministrului remedierea acestei nedreptăți poate fi găsită aici: 

Stimate Domnule Ministru,

 Am asistat uimiți la câteva declarații publice date de domnia voastră privitoare la lipsa unor informații, care, în opinia noastră, reflectă, în majoritate cazurilor, mai curând starea de necunoaștere a echipei ministeriale decât lipsa unor date relevante în domeniu! 
Mai mult decât atât, unele dintre informații nu le cunoașteți deoarece fie nu ați dorit să le cunoașteți, fie consilierii dvs. v-au împiedicat să faceți acest lucru, din moment ce Federația „Solidaritatea Sanitară” din România vi le-a transmis deja de ceva vreme, așa cum vă vom indica în continuare, anexând și documentele doveditoare pentru afirmațiile noastre! Absența dorinței de dialog de care dați dovadă, dublată de încălcarea prevederilor legale în domeniu și de diferite parti–pris-uri sindicale sau ONG-iste dovedite de unii dintre consilierii dvs., au condus la o stare de izolare care generează necunoaștere.
Vom începe prin a vă arăta punctual care sunt problemele legate de afirmațiile dvs.:
Numărul de medici din sectorul public de sănătate poate fi calculat foarte simplu, utilizând bazele de date pe care le-am folosit noi, împreună cu Ministerul Muncii, pentru calculul corecțiilor salariale care au stat la baza elaborării OUG nr. 20/2016. Dacă acest lucru nu poate fi făcut de consilierii domniei voastre atunci o facem noi, așa cum am făcut-o și pentru Ministerul Muncii, când am identificat principalele probleme ale sistemului sanitar și împreună am găsit câteva soluții pentru rezolvarea unora dintre probleme.Federația „Solidaritatea Sanitară”, prin Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, are experții necesari și capacitatea de a face astfel de calcule pentru a furniza informațiile necesare deciziilor administrative.
Din aceeași bază de date pot fi aflate și salariile medicilor, fiind posibile totodată analize comparative între diferite spitale.
Suplimentar, informația privind numărul total de medici din România o puteți obține de la o instituție de drept public căreia Ministerul Sănătății i-a cedat din prerogativele sale: Colegiul Medicilor din România.
Faptul că nu cunoașteți numărul de gărzi ale medicilor nu poate fi în nici un caz o scuză, din moment ce aveți toate pârghiile administrative la îndemână! De la fiecare DSP puteți obține liniile de gardă aprobate pentru fiecare unitate sanitară din județ (informație care se găsește deja la Ministerul Sănătății) iar la nivel fiecărei unități sanitare publice, aflată fie în subordinea fie în coordonarea sau sub controlul Ministerului Sănătății, se află graficele lunare de gărzi, în baza căruia pot fi lesne calculate numărul de gărzi efectuate de fiecare medic.
Dvs. ați descoperit însă că aveți nevoie de aceste informații în urma unei probleme sesizate de noi în urmă cu mai mulți ani, la rezolvarea căreia lucrăm de ceva vreme: necesitatea modificării OMS nr. 870/2004 privitor la timpul de muncă și graficul de gărzi, un act normativ ce determină muncă forțată din partea medicilor (un exemplu adecvat de neo-feudalism)! Noi am documentat problema prin intermediul unor studii, începând cu anul 2013, pe care vi le indicăm în anexă și pe care vi le-am transmis deja! În ele puteți descoperi și estimări făcute pe baza științifice ale problemelor legate de gărzile medicilor!
Mai mult decât atât, în urmă cu trei zile am demarat un nou studiu pe tema gărzilor, în rândul medicilor din România, aflat acum plină desfășurare. Acest lucru l-ați fi știut și dvs. dacă ați fi binevoit să dați curs solicitărilor noastre de dialog, în calitate de organizație sindicală reprezentativă și de singura organizație capabilă să abordeze științific această problemă! Cu alte cuvinte, în timp ce dvs. afirmați că nu cunoașteți câte gărzi fac, medici din sistemul de sănătate românesc răspund plini de solicitudine la întrebările noastre pe această temă, pentru ca noi să putem oferi în continuare informații pe care Ministerul Sănătății nu poate să le obțină, deși are pârghiile administrative necesare!
Vă amintim că în loc să dovedească deschidere pentru rezolvarea în comun a acestei probleme, echipa pe care-o conduceți a preferat să nu ne răspundă la materialele transmise pe această temă, încălcând procedurile aplicabile în domeniul comunicării instituționale, și să se înconjoare (să vă înconjoare) de tăcere!După cum puteți constata, domnule ministru, lipsa de transparență în actul de administrare și ignorarea regulilor de dialog social v-au condus la această situația de necunoaștere!
Dacă nu aveți informații privind calculul costurilor serviciilor medicale, nu înțelegem de ce ați promovat Contractul cadru, acesta fiind aprobat ieri în ședința de Guvern?! Cu alte cuvinte, cum de este posibil ca dvs. să vă declarați public necunoașterea în domeniul informaților specifice CNAS exact în ziua în care este adoptat Contractul cadru care reglementează furnizarea/finanțarea serviciilor medicale?!
În urmă cu cca. 4 luni, noi am blocat acest act fundamental pentru finanțarea sistemului sanitar pe motiv că reprezentanții CNAS nu au reușit să ne furnizeze o serie de informații esențiale pentru funcționarea sistemului. Dvs., fără să-l mai treceți prin întregul sistem instituțional al dialogului social și fără să vă bazați decizia pe informații esențiale, care ar trebui să facă parte din nota de fundamentare a oricărui act normativ, l-ați promovat!
Noi am solicitat să ni se prezinte modalitatea de calcul a costurilor cu resursele umane luată în considerare pentru decontarea serviciilor medicale de către CNAS, costurile aferente pachetului minim etc. De asemenea, am solicitat tuturor miniștrilor Sănătății din ultimii 8 ani calculul costurilor reale ale serviciilor medicale.
Dvs. reclamați public lipsa unor informații necesare deciziei administrative! Vă puteți astfel imagina ce simt cei pe care-i reprezentăm atunci când, în condițiile unor deficite de informații generate de absența resurselor necesare investigațiilor, sunt nevoiți să ia decizii urgente privitoarea la viața pacienților! Însă, în timp ce noi vă indicăm de unde și cum să obțineți informațiile de care aveți nevoie ei sunt lăsați în continuare fără ajutor.
Din punctul nostru de vedere este obligatoriu ca în Sănătate actul administrativ să se bazeze pe dovezi, asemenea celui medical, tocmai absența unor abordări științifice conducând la situația actuală. În foarte multe domenii aceste dovezi sunt deținute de cei care desfășoară cercetări longitudinale în domeniu, Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” fiind o astfel de instituție.

 Domnule Ministru,

 

Ne-am obișnuit deja ca anumite organizații să ne plagieze studiile din domeniul sanitar, uitând să precizeze sursa ideilor pe care le vehiculează în raportul cu Ministerul pe care-l conduceți!
Vă rugăm să aveți un pic de precauție în folosirea unor concepte prin care descrieți starea sistemului sanitar, cum ar fi cel de feudalism! Termenul corect din punct de vedere științific (în Sociologia medicală) este neo-feudalism,  fiind introdus de noi în spațiul românesc în anul 2008. La rândul nostru, în momentul introducerii am precizat că acest concept l-am preluat de la colegii din Universitatea de Medicină din Budapesta, el fiind relevant pentru analiza sistemelor sanitare din  țările foste comuniste. Utilizarea corectă a conceptului trimite la problemele deja identificate în funcționarea sistemului sanitar românesc și la soluțiile propuse pentru remedierea lor.Permiteți-ne să încheiem cu o recomandare pe care-o considerăm esențială în acest context: schimbați-vă consilierii, domnule ministru, și discutați cu cei care știm ce se petrece în sistemul sanitar, lucrând de ani de zile la rezolvarea unor probleme pe care dvs. abia acum le descoperiți! Dialogul social este o instituție a statului român pe care aveți obligația s-o respectați, unii dintre parteneri având capacitatea și competența de a vă furniza informațiile de care aveți nevoie!

Cu stimă,
Președinte,
Rotilă Viorel

Ti-a placut articolul?

Comentarii