Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

30 decembrie 1947! Astăzi se împlinesc 68 de ani de la abdicarea Regelui Mihai!

ro

30 Dec, 2015 07:29 2044 Marime text


Astăzi se împlinesc 67 de ani de când Regele Mihai a fost silit să abdice. În decembrie 1947 el era ultimul lider care reprezenta regimurile de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est.

În urmă cu 68 de ani (1947) regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a fost obligat să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara. A doua zi pleacă la Sinaia, unde va rămâne până la 4.I.1948, când va părăsi România. Tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea 363).

La scurt timp după Revoluţia din 1989, după un exil de 42 de ani, regele a încercat să se întoarcă în ţara sa. Însă nu a fost primit cu braţele deschise. Regimul Iliescu i-a interzis în mai multe rânduri intrarea în România, iar cetăţenia i-a fost recunoscută abia în 1997. Au trecut mai mult de două decenii de la prăbuşirea comunismului până când Regele Mihai a ţinut un discurs în Parlament.
De la abdicarea forţată din 1947 şi până în anul 1992, Regele Mihai nu a avut voie să pună piciorul pe teritoriul României.

În 1990, când a încercat să vină în ţară pentru prima dată, clasa politică nou-instalată la Bucureşti l-a perceput ca pe o ameninţare uriaşă. Pur şi simplu, venirea Regelui strica planurile de viitor ale multor politicieni.

Abia în anul 1992, de Paşte, autorităţile i-au permis Regelui Mihai să ajungă la Mănăstirea Putna şi la Bucureşti, fără să intuiască primirea spectaculoasă pe care i-a făcut-o poporul român.
În 1995 regelui i se interzice din nou să intre în ţară, de data acesta fiind invitat de Emil Constantinescu la înmormantarea liderului ţărănist Corneliu Coposu.
Abia în 1997, după schimbarea regimului politic de la Bucureşti, Convenţia Democrată Română îi oferă Regelui un paşaport pe care scrie „cetăţean român”.
În anul 2001, preşedintele Ion Iliescu face gestul istoric al reconcilierii şi îl invită pe Regele Mihai la redeschiderea unei galerii de Artă, la Palatul Regal. I se adresează cu „Sire”.

sursa foto: ziuaveche.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cristian 30 Dec, 2015 17:52 Nihil Sine Deo!