Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

2 februarie 1964. A murit un mare scriitor al României. A studiat la Liceul Mircea. Șef de cabinet la Interne

ro

02 Feb, 2016 02:41 3198 Marime text
 
Astăzi se împlinesc 52 de ani de la moartea scriitorului, dramaturgului și romancierului Ion Marin Sadoveanu-pseudonim literar-, pe numele său adevărat Iancu-Leonte Marinescu.

S-a născut la 15 iunie 1893 în București. A făcut școala primară la Constanța, unde tatăl său era medic primar, după care a urmat gimnaziul „Mircea cel Bătrân” pe care l-a absolvit în 1908.
Își continuă studiile la secția modernă de la Liceul „Sf. Sava” din București (1908-1912). A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris. Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958.
Debutează cu un poem în „Revista celor șase” (1912); debutul în volum se produce în 1926 cu Dramă și teatru. După cîteva încercări în genul dramatic: Metamorfoze (dramă în versuri, 1927), Anno domini (1927) și Molima (1930), considerate de autor drept experiențe de debutant, scriitorul a abordat romanul.
Sfârșit de veac în București (1944) continuă, în formulă balzaciană, cronica arivismului burghez, începută de Nicolae Filimon și reconstituie cu precizie și culoare ultimele decenii al secolului al XIX-lea.
Taurul mării (1962) evocă viața din vechiul oraș dobrogean Histria.
Ion Marin Sadoveanu a profesat cu competență cronica dramatică și a publicat studii despre teatru: De la mimus la baroc (1933), Drama și teatrul religios în Evul mediu (1942) urma să facă parte dintr-o Istorie a dramei și teatrului pe care n-a terminat-o ș.a.
Sursa text: wikipedia.org
sursa foto: historia.ro
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii