Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:06 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

12 inculpați, trimiși în judecată într-un megadosar cu jocuri de noroc

ro

04 Feb, 2016 17:35 2572 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a 12 inculpați (opt persoane fizice și patru societăți comerciale), în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu un prejudiciu estimat de peste 5 milioane lei, după cum urmează: 
în stare de arest preventiv, a inculpaților
 
TEODORESCU IOAN, funcționar cu atribuții de control în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (11 infracțiuni),
- trafic de influență, (2 infracțiuni),
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
- folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- favorizarea făptuitorului,
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
 
CALISTRU COSTEL, administrator al SC Panayotiss SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- dare de mită (2 infracțiuni, din care una în formă continuată),
- cumpărare de influență,
- complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- instigare la dare de mită,
- desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc,
 
în stare de arest la domiciliu (măsura a fost înlocuită cu arestul preventiv prin încheierea nr. 9/28.01.2016 a Curţii de Apel Suceava, nedefinitivă) , a inculpatului
 
DĂNUȚĂ ȘTEFAN VIOREL, administrator în fapt al SC DV Consulting SRL Botoșani și SC Trans Expres SRL Botoșani, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- dare de mită (3 infracțiuni),
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc,
 
sub control judiciar, a inculpaţilor:
 
SPIRIDON SILVIU, administrator al SC Marsesi SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- dare de mită, în formă continuată,
- desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc,
 
BUDEANU PÂNZARIU DRAGOŞ CONSTANTIN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, STĂRICĂ IONUȚ, subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Investigații Criminale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
 
STĂRICĂ AURA,  avocat în cadrul Baroului Botoşani, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la luare de mită,
 
BĂLĂUCĂ CLAUDIU, reprezentant convenţional al SC Trans Expres SRL Botoşani, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- complicitate la dare de mită,
 
sub măsurile preventive a interdicției inițierii/suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare și a interdicției de a desfășura activități de jocuri de noroc, inculpatele:
 
SC TRANS EXPRES SRL, SC DV CONSULTING SRL  și  SC PANAYOTISS  SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată,
 
sub măsura preventivă a interdicției inițierii/suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare, inculpata:
SC MARSESI SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată,
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2013 – 2015, funcționari publici din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord Est au desfășurat activități ilicite pe teritoriul județelor Botoșani, Suceava, Iași și Neamț, cu prilejul exercitării atribuțiilor de serviciu, în scopul sprijinirii și protejării unor societăți comerciale care au ca obiect „activități de jocuri de noroc și pariuri”, deținute de importanți oameni de afaceri din Botoșani, cu puncte de lucru în județele menționate mai sus, în sensul favorizării acestora în timpul controalelor, astfel încât să nu fie sancționați potrivit legislației în vigoare.
Societățile în cauză, prin administratorii lor, au pus la punct un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin folosirea unor echipamente de tip „Slot-Machine” fără licență și autorizație de exploatare, nerespectându-se prevederile OUG nr. 77/2009 (ce reglementează jocurile de noroc).
În vederea ascunderii originii ilicite a fondurilor rezultate a fost creată aparența legalității prin folosirea de aparate donate care au seriile de identificare și soft-urile unor aparate licențiate (aproximativ 60% din aparatele care funcționează în mod ilegal, fiind donate).
Activitățile ilicite desfășurate de oamenii de afaceri s-au derulat atât în locațiile declarate și aflate în evidența Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc cât și în localuri de alimentație publică nedeclarate, preponderent în mediul rural.
Concret, în perioada respectivă, inculpatul Teodorescu Ioan, în calitate de funcționar cu atribuții de control în cadrul Oficiului Național de Jocuri - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, a pretins și primit de la oamenii de afaceri inculpaţi în cauză și de la alte persoane, sume de bani cuprinse între 100 lei și 3.000 euro, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în contextul unor controale efectuate de funcționar, referitoare la constatarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor impuse de legislația în domeniul jocurilor de noroc.
De multe ori, banii au fost pretinși și primiți sub forma unor împrumuturi pe care inculpatul nu le-a mai restituit ulterior.
În același context, la data de 28 iulie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan a pretins și primit de la inculpatul Calistru Costel mai multe sume de bani, susținând că are influență asupra unui coleg și că îl va determina să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în scopul acoperirii neregulilor constatate cu ocazia unui control la firma omului de afaceri și implicit a evitării aplicării de sancțiuni potrivit legislației în domeniu.
La data de 25 iunie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan, în aceeași calitate, i-a furnizat aceluiași om de afaceri informații ce nu sunt destinate publicității, de care a luat cunoștință prin prisma atribuțiilor de serviciu, în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord Est Suceava, în scopul obținerii pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi contravenționale sau sancțiuni mai severe. Informațiile respective i-au fost transmise omului de afaceri, prin intermediul inculpatului Budeanu Pânzariu Dragoș Constantin, finul omului de afaceri.
Concret, funcționarul l-a anunțat pe inculpatul Calistru Costel cu privire la controalele care urmau să aibă loc pe raza județului Botoșani, pe linia jocurilor de noroc, în scopul asigurării protecției acestuia și a evitării unor sancțiuni.
În urma atenționărilor primite de la funcționarul public, omul de afaceri și-a închis locațiile unde deținea aparate tip slot – machine fără licență sau fără autorizație de exploatare, evitând astfel ca, la efectuarea controlului, să fie depistate nereguli și aplicate sancțiuni potrivit legislației în domeniu .
În cursul lunii octombrie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan, în aceeași calitate, l-a consiliat pe inculpatul Calistru Costel, cu privire la ceea ce trebuie să întreprindă pentru a evita aplicarea unei amenzi contravenționale prevăzute de legislația în domeniul jocurilor de noroc.
Consilierea acordată de funcționar omului de afaceri a avut loc în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu scopul de a acoperi săvârșirea unei contravenții constând în omisiunea anunțării Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în termen de 5 zile, cu privire la achiziționarea a cinci (5) aparate tip slot – machine noi.
Această conduită a funcționarului public a avut ca urmare vătămarea intereselor legale ale ONJN și prejudicierea bugetului de stat cu suma de bani prevăzută cu titlu de amendă și a condus la obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul Calistru Costel, prin neaplicarea amenzii și a măsurii confiscării aparatelor nedeclarate.
La data de 30 iunie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan l-a învățat pe inculpatul Dănuță Ștefan Viorel să încheie în fals, cu proprietarul barului unde au fost constatate neregulile, un contract de închiriere antedatat, astfel încât neregulile constatate să nu mai fie de natură penală, ci contravențională, ajutor care a avut drept rezultat împiedicarea cercetărilor într-o cauză penală.
Acest lucru s-a și întâmplat ulterior, inculpații Teodorescu Ioan și Dănuță Ștefan Viorel, determinându-l pe inculpatul Bălăucă Claudiu, în calitate de reprezentant al firmei respective, să încheie documentul, în condițiile menționate mai sus.
Pentru acest „ajutor” inculpatul Dănuță Ștefan Viorel, prin intermediul inculpatului Bălăucă Claudiu, i-a remis funcționarului public suma de 1.000 lei.
La data de 11 iunie 2014, inculpatul Bălăucă Claudiu, în calitate de reprezentant al SC Trans Expres SRL Botoşani, a intermediat oferirea de către inculpatul Dănuţă Ştefan Viorel, a unor servicii de  cazare şi masă gratuite la hotelul societăţii, unui consilier juridic din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, pentru ca acesta din urmă  să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să nu apere interesele instituţiei pe care o reprezintă, într-o cauză civilă.
Acest dosar avea ca obiect o plângere contravenţională, formulată de  SC Trans Expres SRL  Botoşani împotriva unui procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat la data de 12.03.2014 de către inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.
În perioada iunie-decembrie 2014, inculpatul Stărică Ionuț, la instigarea soției sale Stărică Aura, a pretins și primit de la inculpatul Dănuță Ștefan Viorel foloase materiale ce nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu, respectiv reducerea comisionului pentru personalul unui restaurant administrat de omul de afaceri, de la 900 lei la 450 lei, cu prilejul organizării unui eveniment privat în ziua de 14.06.2014.
Ca urmare a cointeresării financiare, inculpatul Stărică Ionuț, prin mijloace specifice funcției pe care o deținea, s-a implicat activ și în afara cadrului deontologic și procedural, în obținerea unor ordine de restricție împotriva unui personaj din lumea interlopă, care provoca daune materiale în localurile deținute de omul de afaceri pe raza municipiului Botoșani și în soluționarea favorabilă a unor dosare penale în care administratorul a figurat ca parte.
 
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.220.611 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de inculpaţii Dănuţă Ştefan Viorel, Calistru Costel, Spridion Silviu, în solidar cu inculpatele SC DV Consulting SRL Botoşani, SC Trans Expres SRL Botoşani, SC Panayotiss SRL Botoşani, SC Marsesi SRL.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile şi mobile proprietatea inculpaților: Teodorescu Ioan, Calistru Costel, Dănuță Ștefan Viorel, Spiridon Silviu, Sc Trans Expres Srl și Sc DV Consulting Srl.
De asemenea a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra aparatelor de joc tip slot machine proprietatea SC Trans Expres SRL, SC DV Consulting SRL, SC Panayotiss SRL  și SC Marsesi SRL
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii