Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sunteţi de acord ca RADET să înceapă furnizarea energiei termice în municipiul Constanţa?

ro

09 Oct, 2017 00:00 7729 Marime text
RADET Constanţa anunţă că a finalizat aproape în totalitate lucrările programate în planul de revizii şi reparaţii, motiv pentru care, începând de astăzi, demarează efectuarea probelor la rece pe instalaţiile proprii de termoficare de pe raza municipiului Constanţa. Ultimul punct termic a cărui instalaţie va fi încărcată este PT 146, unde sunt în derulare lucrări prevăzute în planul de revizii şi reparaţii din acest an.
 
Reamintim că preţul local cu TVA de facturare a unei gigacalorii în municipiul Constanţa este de 365,96 de lei. Potrivit regulamentului, furnizarea energiei termice se face atunci când sunt îndeplinite condiţiile meteorologice, adică în trei nopţi consecutive temperaturile minime să se situeze sub 10 grade Celsius, între orele 18.00 şi 7.00, acest program fiind stabilit în concordanţă cu evoluţia temperaturilor exterioare şi cu cerinţele asociaţiilor de proprietari în ceea ce priveşte furnizarea de căldură.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
Sondajul s-a încheiat la data de 15 octombrie 2017.
De asemenea, vă invităm să ne trimiteţi, într-un comentariu, părerea dumneavoastră cu privire la necesitatea furnizării căldurii în apartamente în următoarea perioadă, ţinând cont de evoluţia vremii din ultimele zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ana 10 Oct, 2017 11:25 Fiind cel mai mare pret pe gigacalorie din Romania, nu cred ca romanii cu un salariu mediu isi permit sa plateasca o intretinere imensa 5 luni pe an. Este mai ieftin sa te incalzesti electric,o spun din proprie experienta.
  • Cristian 09 Oct, 2017 14:22 Este fff frig in apartamente!Peretii sunt reci iar aeroterma doar invarte discul contoarului ,pt ca aerul nu se incalzeste suficient!Decat sa platim curentul si sa bagam bani in pastile de raceala VREM CALDURA!!!
  • Necoara Elena constanta 09 Oct, 2017 13:22 De ce sa ne mai intrebati?
  • ion 09 Oct, 2017 13:13 Bună ziua Așa cum era de aşteptat şi actualul directo POPA Liviu promite dar nu se ţine de promisiuni. În campanie şi după a promis că va începe procedura de montare a contoarelor de apartamente pe modelul celor de la gaze. Eu locuiesc în vecinătatea Lic. Mircea şi sunt în așteptarea acestei oferte care în mod normal va duce la scăderi de facturi pentru că vom plătii ce consumăm nu şi pierderile, dar una este să promiţi şi alta să respecţi cuvântul dat. EU aştept d-le director RADET Liviu POPA să vă ţineţi propunerea şi să îbcepeţi instalarea ptr. că eu personal nu doresc debranşarea dar nici să plătesc salariile şi beneficiile salariale ale personalului d-vs. Vreau ce consum să plătesc. Să deie bunul DUMNEZEU să vă respectaţi cuvântul.
  • Un locuitor 09 Oct, 2017 12:52 Nu de evoluția vremii din ultimile zile ( 3-4 zile), ci de prognoza zilelor viitoare. Sedentarismul dăunează!
  • Negrea Niculina 09 Oct, 2017 12:36 Este rece in casa pentru copilasi in casa noastră fiind 3 copii intre 11 luni si 2 ani
  • Mickey 09 Oct, 2017 11:40 Sunt de acord cu începerea furnizării căldurii deoarece stăm într-un frig greu de suportat. .Mai ales pt copii.
  • BARZALE STEFAN 09 Oct, 2017 01:45 IN PRIMUL RAND RADET CONSTANTA MINTE CA ESTE PREGATIT SA FURNIZEZE CALDURA I CONSTANTA ,MAI SUNT REPARATII CARE SE OBSERVA PE BULEVARDE,CUM AU AJUNS EI LA CONCLUZIA SA BLOCHEZE INSTALAREA CENTRALELOR TERMICE IN CONSTANTA ,IN ARAD CETUL A DAT FALIMENT DIN ACEASTA CAUZA