Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:27 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Şeful Spitalului Judeţean spune că pacienţii internaţi nu plătesc pentru medicamente. Sute de constănţeni îl contrazic!

ro

11 May, 2015 00:00 2455 Marime text
În urmă cu câteva săptămâni, colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ Constanţa, a dat publicităţii o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, social-democratul Nicolae Bănicioiu, cu privire la condiţiile din Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, pe care le consideră deplorabile. „Vreau să vă aduc la cunoştinţă, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, că medicamentele, pamperşii, şerveţelele umede, alifiile şi apa plată necesare pacienţilor din salonul 3110 erau procurate exclusiv de către rudele acestora“, scria fostul cadru militar, în epistola adresată conducerii ministerului de resort, în care povesteşte experienţa sa într-un spital de stat. O experienţă pe care un fost militar, obişnuit deci cu situaţii critice de supravieţuire, o descrie ca fiind una traumatizantă. „Pe parcursul întregii mele vieţi nu am întâlnit atâta suferinţă şi mizerie cât am descoperit în cele opt zile de internare în salonul 3110. În aceste condiţii, îmi permit, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, să vă atrag atenţia asupra faptului că, instituţional şi moral, sunteţi obligat să acţionaţi cu fermitate şi eficienţă pentru ca în spitalele din România să nu mai existe niciun astfel de salon“, încheie cadrul militar.
Cu privire la cele expuse mai sus, Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, a menţionat: „În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pacienţii nu cumpără nici medicamente, nici materiale sanitare“.

94% dintre respondenţi spun că au cumpărat medicamente

Pentru că o veche vorbă spune că întotdeauna adevărul se află undeva la mijloc, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat un sondaj de opinie pentru a vedea dacă au mai fost oameni puşi în situaţia de a cumpăra medicamente destinate pacienţilor internaţi pentru tratament în Spitalul Judeţean Constanţa. Astfel, am adresat cititorilor noştri întrebarea: „Plătesc medicamentele pacienţii internaţi la SCJU Constanţa?“ Dintre cele peste 900 de răspunsuri primite la acest sondaj, 94% dintre respondenţi au mers pe varianta „DA“, doar 6% dintre cei care au răspuns considerând că în Spitalul Judeţean Constanţa pacienţii internaţi NU plătesc pentru medicamentele administrate.

„Am cumpărat tot, pe listuţă scrisă zilnic“ vs. „Nu am cumpărat niciun medicament“

Reacţiile au venit neîntârziat din partea pacienţilor sau a aparţinătorilor, care au precizat, prin comentariile lor, faptul că au fost nevoiţi să cumpere medicamentele de care bolnavii aveau nevoie în spital. „Am fost internată pe secţia OG1, etaj 7. În cele cinci zile de spitalizare, nu am văzut niciun gândac şi nu am cumpărat niciun medicament. În fiecare zi mi se făceau anitcoagulante şi analgezice“, a spus Flori, într-un comentariu. Pe de altă parte, Anca expune o altă faţetă a situaţiei: „Tatăl meu a fost internat la Terapie intensiva. Am cumpărat tot, pe listuţă scrisă zilnic. Vai de bolnavii care nu au pe nimeni pe la uşi, sa meargă după medicamente!“. „Tatăl meu a fost internat in secţia medicală acum două săptămâni... Toate medicamentele le-am cumpărat personal de la farmaciile din zona spitalului! Când am comentat faptul ca începând cu 1 aprilie bolnavii internaţi nu mai au voie sa cumpere medicamentele necesare, o doamnă doctor mi-a spus ca farmacia spitalului nu are medicamente şi sa mă descurc cum pot!!! Am plecat spre farmacii cu o bucată de hârtie pe care erau scrise medicamentele necesare, fără să existe un nume sau o parafă! Când să revin în spital, cei de la pază nu m-au mai lăsat să intru, deşi aveam medicamentele cu mine şi trecusem cu 15 minute mai devreme pe lângă ei! Este o nebunie totală în acest spital!“, menţionează George, într-un alt comentariu.
 
Traian Petrov expune şi el experienţa prin care a trecut: „Am fost internat la Urgenţa acestui spital la ora 1 noaptea, acum ceva vreme, şi vă rog să mă credeţi că nimeni nu m-a întrebat de sănătate până la ora 8 dimineaţa, şi asta după ce am făcut gălăgie. Nu doresc la nimeni să fie tratat de indiferenţa dovedită de personalul acestui spital. Este deplorabil în toate privinţele. Nu ştiu dacă s-a schimbat ceva de atunci“. „Eu am primit reţeta pe o bucată de ziar, atunci când tatăl meu a fost internat la secţia de Neurologie... iar medicamentele şi branulele au fost suportate integral din bugetul personal“, spune o persoană care nu a dorit să îşi dea numele, într-un alt comentariu.

„Nici sânge nu primesc pacienţii“

Gabriela Candea expune o altă situaţie pe care a experimentat-o în spitalul constănţean: „Nu numai că se cumpără medicamentele, dar nici sânge sau masă trombocitară nu primesc pacienţii aşa de uşor, chiar dacă pentru acel pacient donează peste zece persoane“. „Pacienţii cumpără tot, până şi amărâtele de branule. Soţul meu a fost internat la secţia de Chirurgie Cardiovasculară timp de o lună, unde, de altfel, a şi decedat. În fiecare dimineaţă când mergeam la el, mi se punea în mână un bileţel pe care se trecea ce mai trebuie cumpărat. De fapt, i se dădea soţului meu, şi el mie. Atunci pentru ce mai plătim asigurările sociale?“, se întreabă, retoric, Gabriela Luca, într-un comentariu.

„Din păcate pentru pacienţii acestui spital, situaţia este deplorabilă şi mizerabilă din multe puncte de vedere: al personalului care, în marea majoritate, se comportă fără pic de bun simţ, şi al tratamentelor medicamentoase - cele mai ieftine şi mai ineficiente folosite. Situaţia saloanelor, din toate punctele de vedere, este execrabilă, exceptând câteva secţii, oamenii intră cu o afecţiune şi ies (sau mor, ca în situaţia tatălui meu), cu altele“, explică Lorena Bercu, într-un alt comentariu.

„20 de lei pe zi, ca însoțitor, fără a beneficia măcar de un scaun“

„Cum poate domnul manager sa spună că nu se cumpără medicamente când tocmai ieri, 2.05.2015, am fost nevoiţi sa cumpăram medicamentele pentru fratele meu internat la etajul 2? Şi încă nu se ştie de luni, când va face analizele, dacă va fi nevoie sa cumpăram alte medicamente. Ca să fim crezuţi, avem şi bonul de casă de la farmacia de la intrare în spital“, explică Damian, într-un alt comentariu. „Nu pot să înțeleg de unde atâta îndrăzneală și persistență în minciuni! Am fost internată cu băiețelul meu de şapte ani și, pe lângă faptul că am plătit 20 RON pe zi, ca însoțitor, fără a beneficia măcar de un scaun pe care să mă așez, am cumpărat rețeta în valoare de 100 RON, toate acestea alăturate faptului că mi se oprește din salariu destul pentru Casa de Sănătate. Rușine!!!“, a scris Jenica Ivanciu, într-un comentariu pe Facebook pe acest subiect.
 

Sondajul s-a încheiat pe data 10 Mai 2015

Pentru că situaţia a încins spiritele în spaţiul public, s-a creat pe Internet chiar şi o petiţie online pentru demisia lui Dănuţ Căpățînă, managerul SCJU Constanţa. „ În Spitalul Județean Constanța, medicamentele sunt plătite de pacienți încă de când era ministru Nicolaescu. Medicamentele necesare sunt scrise pe hârtie, fără semnătură și parafa medicului, astfel încât nu am putut deconta contravaloarea acestora“, scrie cineva într-un comentariu la această petiţie.
 
 Petiţie online pentru demisia lui Dănuţ Căpățînă, manager SCJU Constanţa

Mai multe detalii despre scrisoarea colonelului (r) Remus Macovei şi atitudinea luată de societatea civilă cu privire la situaţia semnalată de acesta, precum şi răspunsul conducerii spitalului puteţi citi în articolele: 
 
Un colonel din Constanţa îi scrie ministrului Sănătăţii despre salonul groazei din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa
 
Managerul Căpăţînă neagă prezenţa carcalacilor/Dragomir - „Rezolvăm problemele în ordinea priorităţilor“:
Un colonel din Constanţa îi scrie ministrului Sănătăţii despre salonul groazei din Spitalul Judeţean 
Constanţa

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii