Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:47 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sondaj de opinie Şase din zece constănţeni cred că este necesară amenajarea de noi sensuri giratorii în Constanţa

ro

23 May, 2016 00:00 1168 Marime text
 
 
Municipiul Constanţa va avea noi sensuri giratorii. În mai multe zone din oraşul Constanţa vor fi construite sensuri giratorii, pentru fluidizarea traficului. Spre exemplu, un nou sens giratoriu va fi amenajat la intersecţia străzii Nicolae Iorga cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. Certificatul de urbanism necesar a fost deja obţinut, iar în aproximativ două săptămâni va demara şi construirea lui.
 
Un alt sens giratoriu ar putea fi amplasat anul viitor la intersecţia bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu, zona Vaporaş. În acest context, autorităţile locale iau în calcul desfiinţarea semafoarelor. În altă ordine de idei, construirea celui mai mare sens giratoriu din municipiul Constanța, amplasat în stațiunea Mamaia, pe locul fostelor bariere, ar putea demara anul viitor.
 
Lucrările la primul dintre ele vor începe, cel mai probabil, în săptămâna care urmează. Prin aceste schimbări sunt urmărite, spun poliţiştii,  fluidizarea traficului, precum şi reducerea numărului de accidente rutiere grave, întrucât pe unele bulevarde se circulă peste limita legală de viteză. Dacă schimbările vor ajuta sau nu vom vedea, însă şoferilor le va lua ceva timp pentru a se obişnui cu modificările.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a derulat, în perioada 16 - 22 mai, sondajul de opinie cu întrebarea: „Consideraţi că este utilă şi necesară amenajarea de noi sensuri giratorii în municipiul Constanţa?“. 59% dintre participanţii la sondaj au răspuns cu „Da“, în timp ce 41%, au votat „Nu“. Aproximativ 300 de persoane au dat curs sondajului nostru în săptămâna care tocmai s-a încheiat.
 
O parte dintre cei care au participat la acest sondaj au lăsat şi comentarii. Prezentăm câteva dintre acestea, cu precizarea că ortografia şi punctuaţia aparţin celor care au postat.
 
„Nu se poate aşa ceva, umplem oraşul cu sensuri giratorii care mai mult încurca traficul decât să îl fluidizeze. Mai nou o să blocăm şi intrarea în oraş. Soluţia este una singură: semafoare sincronizate. Poliţia ce spune?“
 
„Nu fluidizează traficul. Mai rău îl încurcă. Cum e posibil ca să stai într-un Audi A8 la un giratoriu şi să dai prioritate unei căruţe cu ţigani şi saci de pet-uri care de altfel nici n-au voie să circule pe drumuri publice???“

„Foarte utilă! Facilitează mult traficul!“

„Sensul de la «Cora Brătianu» creează haos, semaforul era mai indicat. Dacă tot scrieţi despre problemele din trafic, eu am constatat următoarele: 1. Nesincronizarea semafoarelor de pe marile bulevarde, când se face «verde», pe Tomis, ar trebui sa prinzi «verde» măcar la 3 semafoare în linie dreaptă, consecutiv, la noi, nicio şansă! Până şi la Varna au sincronizate semafoarele! 2. Disciplinarea pietonilor prin instalarea la trecerile de pietoni care sunt din 20 în 20 de metri a unor semafoare cu buton, vii ca pieton, apeşi, aştepţi să se facă «verde» la tine şi «roşu» la maşini, nu treci fără să te asiguri, ca ai doar «drepturi» ca pieton! 3. Duceţi-vă din Mamaia spre Năvodari, veţi constatata că în zona Mamaia Nord nu există trecere de pietoni, se lucrează la sensuri giratorii care sunt destul de dese şi ciudat măsurate, la vară vor fi multe accidente şi din cauza aceasta, dar treceri de pietoni nu sunt, dacă locuieşti în Mamaia Nord, pe partea cu marea, eşti pieton şi trebuie să traversezi pentru a lua un autobuz către Constanţa, pe unde traversezi?“
 
„Da, foarte util, mergi foarte bine şi cu un consum foarte bun... În 50m avem 3 sensuri giratorii, maşina mea nu a văzut a 4 a cu toate că am 6 viteze. 1, 2, 3 sens... 1, 2, 3 sens, 1, 2, 3 semafor, 1, 2, 3 poliţist care nu ştie să dirijeze traficul, doar să scrie amenzi şi cu un consum foarte mic doar 10 în loc de 6. Foarte mulţumit! BTW: Viaţă veşnică celui care a pus sens giratoriu la Cora. 15-30 min stau la coadă“.
 
„Ohooo şi când o să se facă şi sensul de la vaporaş să vezi atunci :)))) Cora 2... cea mai mare prostie... nici măcar în plină vară nu stau mai mult de 10 minute... să vezi atunci cât o să stăm boss :)))“
 
„Daaaa. Galeriile Soveja!“

Ti-a placut articolul?

Comentarii