Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au răspuns cititorii la sondajul de opinie privind demisia Guvernului Grindeanu

ro

13 Feb, 2017 00:00 2248 Marime text
Situaţia încordată din politica şi societatea românească pune în mare dificultate guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu. Ţara este scindată în continuare, chiar şi după abrogarea Ordonanţei 13. Sute de mii de manifestanţi din toată România spun că abrogarea trebuie urmată de demisia cabinetului Grindeanu. Pe de altă parte, susţinătorii PSD îşi declară sprijinul electoral pentru Executiv şi îi cer să reziste la solicitările străzii.

Între timp, Florin Iordache a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei, însă mulţi constănţeni continuă să protesteze şi să ceară demisia Executivului în întregul său. „Weekend-ul acesta nu ieşim doar pentru OUG 13. Nu ieşim doar pentru ca să scăpăm de Dragnea, Tăriceanu şi Grindeanu. Nu ieşim doar pentru a spune că avem o proclamaţie pe care o dorim adoptată cât mai rapid. Ieşim pentru ca vrem normalitate. Suntem milioane de persoane în România, ne dorim respect, dorim să avem o ţară unde corupţia nu mai ucide, unde corupţia este doar o amintire distantă, o situaţie care a existat acum ceva timp. Nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat acum un an la Colectiv“, susţin oamenii în mesajele postate pe o reţea de socializare.

Sondajul s-a încheiat pe data de 12 Februarie 2017

La sondajul lansat de cotidianul ZIUA de Constanţa cu întrebarea „Credeţi că ar trebui să demisioneze Guvernul Grindeanu pentru criza creată prin adoptarea OUG 13/2017?“ au răspuns peste 800 de cititori. 57% sunt de părere că Executivul ar trebui să demisioneze, în timp ce 43% spun că nu este nevoie de demisia Guvernului.

Vă prezentăm mai jos şi câteva comentarii ale cititorilor noştri:

Elena este de părere că „nu Guvernul trebuie să demisioneze, ci cel cu haină roşie, care le-a dat imboldul“. Laurenţiu consideră că „păpuşarul trebuie să plece!“. Radu din Constanţa cere demisia Guvernului. Ioana spune: „Oamenii mai greşesc, sperăm să înveţe lecţia!“
 
Iată şi comentariul Lăcrămioarei: „Altă întrebare! Clar şi fără discuţii, demisia!“ Mihai este de părere că, „dacă demisionează sau nu, e tot aia e, altcineva trebuie să dispară, marele Dragnea“. Isabela consideră că se impune demisia pentru că „nu au coloană vertebrală, sunt doar nişte marionete“.
 
Cristina spune că preşedintele Iohannis este cel care ar trebui să demisioneze „deoarece a instigat românii şi a dezbinat ţara“. Aurelia susţine că Executivul trebuie „să demisioneze nu numai pentru OUG 13, ci pentru toate hoţiile“. Adi este de părere că se impune demisia pentru că „ne-au minţit o dată şi nu avem garanţia că nu o vor mai face!“. Marian nu consideră necesară demisia, pentru că „au câştigat alegerile democratic“.
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii