Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

67 la sută dintre respondenţi sunt de părere că FC Viitorul va reuşi să devină campioană a României

ro

06 Mar, 2017 00:00 2873 Marime text
Echipa de fotbal condusă de Gică Hagi, FC Viitorul, este revelaţia sezonului 2016/2017 a Ligii 1, încheind sezonul regulat pe prima poziţie. Deşi are mulţi tineri în componenţă, iar în efectivul de jucători au intervenit schimbări semnificative faţă de ediţia trecută, echipa constănţeană a înregistrat rezultate deosebite. S-a calificat prima în play-off, având o evoluţie apreciată.
 
Chiar dacă managerul tehnic Gică Hagi a declarat în mai multe rânduri că echipa sa nu are ca obiectiv câştigarea titlului în Liga 1, sunt voci din fotbal care îi acordă formaţiei de pe litoral şanse bune de a deveni campioană. Rămâne de văzut ce prestaţii va avea echipa de pe litoral şi în turneul play-off, în care evoluează primele şase clasate după prima fază a campionatului.

67 la sută dintre cei care au participat la sondajul de opinie lansat de ZIUA de Constanţa cu întrebarea „Credeţi că FC Viitorul va reuşi să câştige titlul de campioană a României?“ sunt optimişti în privinţa şanselor ca echipa lui Hagi să triumfe în premieră în Liga 1. 33 la sută dintre cititori nu cred că FC Viitorul va ieşi campioană.
 

Sondajul s-a încheiat pe data de 5 Martie 2017. 
 

„Au câştigat campionatul echipe precum Oţelul sau Unirea Urziceni, de ce n-ar putea face asta şi Viitorul, care joacă un fotbal spectacol, cu multe goluri“, a scris Maximilian. „Alta nu e mai bună la ora actuală”, a arătat Ovidiu. „Cu siguranţă, Viitorul iese campioană”, este de părere Florin. „Sunt stelist, dar cred că este anul Viitorului“, crede Dănuţ. „Sigur va lua titlul”, punctează Ovidiu. „100% campioană”, a spus şi Cosmin.
 
Alte păreri ale respondenţilor, şi pro, şi contra:
 
„Nu este imposibil” (Mihai-Ninel)
 
„Ar fi extraordinar să câştige campionatul Viitorul“ (Stere)
 
„Merită să câştige campionatul. Echipa se prezintă foarte bine şi merită să meargă mai departe în Liga Campionilor din Europa. Succes şi numai bine domnului Gheorghe Hagi, datorită dmv echipa este pe primul loc“ (Constantin)
 
„Poate câștiga şi 5 campionate naționale consecutive, dar În Constanta doar Farul contează!“ (Farist)
 


„Pentru că şi-a pus la bătaie toată truda lui de-a lungul carierei, bani câştigaţi prin muncă cinstită, merită din plin acest trofeu, zic eu, şi îl felicit pe acest mare fotbalist pentru tot ce a realizat de-a lungul carierei, deşi sunt oltean şi în inimă port Craiova Maxima, în frunte cu minunea blondă Ilie Balaci, trebuie să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului. Felicitări, Gică Hagi, şi m-aş bucura să obţină acest trofeu!” (Nicuşor)
 
„Dacă se joacă corect, nu văd altă echipă” (Heini) 
 
„Viitorul pleacă cu un mic avantaj la puncte, dar lipsa de experienţă o să facă diferenţa” (Aurelian)
 
„Îl câştigă la pas” (Alexandru)
 
„Da, e ceva normal, e cea mai bună echipă din România” (Andrei)
 
„Dacă joacă şi sunt concentraţi la fiecare meci din play-off, iau sigur campionatul” (Iacob) 
 
„Sper, dar cred că tot Astra va fi” (Marius)
 
„Ar putea” (Mircea)
 
„La cât de slab din punct de vedere valoric e fotbalul românesc, e posibil ca Viitorul să câştige. Are câţiva jucători talentaţi, dar, să fim serioşi, niciunul nu a rupt gura târgului. Ce mai, fotbalul nostru e la ani lumină depărtare de ceea ce se joacă acum, calitativ, în lume” (Marcian)
 
„Maxim 9-10 puncte face în play-off şi nu că ar fi slabi, dar nu au jucători cu experienţă foarte mare. E presiunea rezultatului. Să nu uităm Gent - Viitorul 5-0” (Mariusz)
 
„Acum e momentul” (Dănuţ)
 
„Steaua câştigă campionatul la 5-6 puncte în faţă, chiar dacă e greu de crezut la momentul ăsta. Are de departe cel mai bun lot din ţară şi numai unele probleme extra-sportive au făcut să scârţâie jocul până acum. În play-off, se vor pune pe treabă şi va fi greu pentru ceilalţi” (Alex)
 
„Nu cred. Dar totul este posibil. Bravo, Gică!” (Sandu)
 
„Da, merită, au un fotbal frumos” (Gelu)
 
„Au şanse” (Jongioroiu Gioroiu)
 
„Eu cred că Dinamo va fi campioană. Latră câinii de 10 ani. Anul acesta vor da lovitura” (Nelu)
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi) 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii