Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:09 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Quesadilla con carne

ro

29 Aug, 2011 00:00 3163 Marime text
quesadilla.jpgQuesadilla con carne este numele "plăcintei" cu brânză mexicane (de la queso, brânză în spaniolă), la care se adaugă bucăţi gătite de carnitas sau resturi de friptură din carne de porc sau vită. Simplă, uşor de realizat acasă, quesadilla este o gustare excelentă. Vezi și rețeta video de quesadilla cu pui.

Porţii: 2-4

Timp de preparare: 30 de minute

Ingrediente:

400 grame carnitas (sau resturi de friptură de vită sau de porc)

200 grame brânză cheddar (sau un caşcaval bun)

4 lipii de porumb (tortilla)

2 roşii

6 linguri de guacamole pentru servire

2 linguri de ulei

sare

piper

Preparare:

Răzuiţi brânza şi împărţiţi-o în două.

Tăiaţi roşiile rondele.

Încingeţi o tigaie potrivită ca dimensiune pentru o tortilla, la foc mic spre mediu.

Adăugaţi o lingură de ulei.

Aşezaţi o tortilla pe fundul tigăii.

Ungeţi tortilla cu 3 linguri de guacamole.

Adăugaţi jumătate din cantitatea de carne.

Adăugaţi brânza rasă.

Aşezaţi un strat de rondele de roşii.

Asezonaţi cu sare şi piper.

Acoperiţi cu o altă tortilla şi puneţi un capac peste tigaie.

După ce aţi terminat operaţiunea, lăsaţi tigaia 3 minute şi întoarceţi quesadilla cu ajutorul unei palete de plastic sau lemn. Acoperiţi din nou.

Lăsaţi-o încă 3-4 minute şi pe cealaltă parte. Scoateți quesadilla pe un fund de lemn.

Repetaţi operaţiunea cu restul ingredientelor pentru a face cea de a doua quesadilla.

Tăiaţi quesadilla cu un cuţit de bucătărie sau rolă de pizza în 4, 6 sau 8 bucăţi fiecare.

Quesadilla se serveşte fierbinte, cu smântână, guacamole şi salsa (sos din cuburi mici de roşii ardei şi ceapă).

www.cevabun.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii