Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce a deranjat stareţul Efrem pe stăpânii lumii? „Comunitatea Europeană vrea să niveleze totul”.

ro

31 Jan, 2012 15:02 1082 Marime text

Stareţul Efrem la Universitatea de Vest din Timişoara

Arhimandritul Efrem: [...] Monahii, deoarece încearcă a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul şi din toată inima, iubesc-prin extensie-întreaga lume. Iubirea de fraţi (filadelfia) şi iubirea de oameni (filanthropia), iubiţii mei, este o consecinţă a iubirii de Dumnezeu (filotheia). Dacă iubirea de fraţi nu are ca bază iubirea de Dumnezeu, atunci este falsă, deoarece iubirea care nu izvorăşte de la Dumnezeu nu este iubire, ci este rod al mândriei şi al interesului propriu. Noi, la Sfântul Munte, zilnic vedem surprinderea închinătorilor care, la câteva minute după ce sosesc, ne zic: „Parca v-am cunoaşte de ani de zile!" Iar noi le răspundem că monahul, prin lepădarea sa de lume şi prin ascultare, războieşte patima iubirii de sine (filautia)-care este temelia mândriei şi astfel i se dă îndată de sus puterea de a avea o relaţie iubitoare cu aproapele sau. Monahismul, fraţii mei, este „nervul" Bisericii. Aşa cum spunea fericitul Sfânt sârb, contemporan nouă, Iustin Popovici, dacă vrei să înţelegi cât de ortodox este cineva, trebuie să vezi cât de mult iubeşte monahismul. Vin mulţi la Sfântul Munte şi văd că, din fericire, astăzi Muntele Athos este populat cu monahi tineri. De multe ori, cu buna intenţie îmi zic, atunci când vin acolo la Mănăstirea Vatopedi: „De ce stau ascunşi aici toţi tinerii aceştia? Să-i trimiţi în lume, căci lumea are mare nevoie!" Iar eu le răspund: „Tocmai pentru că în lume nevoia este foarte mare sunt oamenii aceştia ascunşi aici!" Deoarece prin nearătarea lor, prin neexpunerea lor, aduc înaintea lui Dumnezeu o ofrandă de nepreţuit, tocmai fiindcă se roagă pentru lumea întreagă.

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2012/01/31/cu-ce-a-deranjat-staretul-efrem-pe-stapanii-lumii-iii-comunitatea-europea%C2%ADna-vrea-sa-niveleze-totul-arhimandritul-efrem-la-timisoara-1/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii