Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:36 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cine mai iubeşte simplitatea şi naturaleţea? Cugetări actuale la bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr

ro

04 Nov, 2012 19:51 1365 Marime text

"Bogatului îi place lauda, admiraţia semenilor lui care, linguşitor, i-o acordă din plin. Bogăţia materială se cere a fi admirată iar cel ce o agoniseşte, prin muncă cinstită - ar spune el, are nevoie de ceilalţi nu pentru valoarea lor umană, ci pentru a-i umili, pentru a-i strivi cu opulenţa lui. Bineînţeles, nu mai e nimeni ca el, nimeni nu a reuşit într-un timp atât de scurt să acumuleze multă bogăţie care să îi dea acea siguranţă şi suficienţă de sine caracteristică celor avuţi, în general.

Nemaifiindu-i foame, nu mai ştie cum e să-i fie. Îmbrăcându-se mereu, nu mai ştie cum este să-i fie frig. Săracii sunt mereu prea mulţi ori prea vinovaţi de starea lor, ca să mai merite preţioasa lui atenţie. Într-o lume a high-life-ului celor cu bani, se găsesc mereu cerşetori şi câini care să infecteze igienica lume a celor sătui. Bolile acestor cerşetori sunt de la sine înţelese, fără a fi nevoie de neglijenta privire a bogatului sau de - Doamne fereşte! - atotputernica lui bogăţie. Ar putea face mult dar, pentru puţinătatea sufletească şi necredinţa lui, nu face nimic. Pentru ce ar face? E risipă prea multă iar economia are mai multă putere în sufletul lui decât credinţa în Cel ce ne învaţă că „cine nu adună cu Mine, risipeşte" (Matei 12, 30). Cât de tare poate fi necredinţa unui asemenea om? Nici dacă ar învia cineva din morţi, nu va crede.

Cuvintele lui Hristos nu sunt spuse la întâmplare nici în vremea aceea, nici în cea de astăzi: „cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece" (Matei 24, 35). Au ascuțimea unui bisturiu pentru sufletele bolnave de patima banilor, a bogăţiilor, şi nu numai. Iisus Hristos cunoaşte în adânc sufletul uman. Nimic nu-i este ascuns. Omul, în fuga lui de Dumnezeu, uită că Cel ce L-a creat nu rămâne indiferent nici la patima celui cuprins de febra iubirii de arginţi, dar nici la cel care stă umilit în poarta lui, aşteptând fărâmiturile de pâine cuvenite, de obicei, câinilor. Între câini şi om se înfiripă, de cele mai multe ori, o prietenie mai durabilă decât aceea care ar putea fi între oameni:

„iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului, iar câinii venind îi lingeau bubele lui...".

Citeste AICI

Ti-a placut articolul?

Comentarii