Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:37 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horoscop fără perdea Fecioara - sfânt sau păcătos?

ro

23 Aug, 2011 02:06 31462 Marime text
fecioara.jpgCe spune astrologia tradiţională: cei născuţi în zodia Fecioarei sunt nişte persoane inteligente, analitice, modeste, rafinate, cu un simţ al datoriei extrem de dezvoltat. Sunt nişte prieteni de încredere şi nişte parteneri de viaţă care vor rămâne alături de cei dragi la bine şi la rău şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-i ajuta pe aceştia într-un mod cât se poate de concret. Muncitori, conştiincioşi, talentaţi, foarte atenţi cu banii, perfecţionişti, au un simţ al detaliului nemaipomenit! Nu este de mirare că unii dintre cei mai cunoscuţi designeri vestimentari sunt născuţi în acest semn (Tom Ford, Karl Lagerfeld). De asemenea, Fecioarelor li se potrivesc şi meseriile de medic, asistentă, jurnalist, profesor, contabil sau funcţionar.

Crudul adevăr: Fecioarelor nu le place nimic. Niciodată. Nativii acestei zodii au un talent deosebit pentru a găsi nod în papură, pe care îl vor folosi cu absolut orice ocazie. Exemplu: ieşi cu o Fecioară în oraş, la o cină romantică, la lumina lumânărilor, într-un restaurant select. De-a lungul serii, remarcile nativului vor include mai degrabă „masa nu este suficient de curată, chelnerul are o pată pe cămaşă, abia văd la lumina asta, etc". Englezii cred că diavolul se ascunde în detalii, iar nativii din Fecioară ţin morţiş să demonstreze întregii lumi cât de adevărat este acest lucru şi îl vor repeta până când fie fugi, fie cedezi nervos, taci şi faci ca ei. Este adevărat că au acelaşi guvernator ca şi Gemenii - adică Mercur. Însă planeta comunicării nu se simte bine „prinsă" într-un semn de pământ, ca atare va comunica prin critică, pisălogeală, oftaturi menite să te facă să te simţi vinovat şi tradiţionala frază „ţi-am spus eu că nu o să meargă aşa, trebuia să mă asculţi". Sunt aproape maniaci ai curăţeniei şi făcutului de liste inutile, mulţi dintre ei suferă de ipohondrie, iar atenţia lor la bani se traduce prin zgârcenie care o rivalizează pe cea a Capricornilor. Poate de aceea aceste semne se înţeleg aşa de bine. Plus că suferă de complexul martirului şi au un stil aparte de a-l folosi cu succes pentru a induce o stare de vinovăţie dacă îndrăzneşti să nu fii de acord cu ei.

Tehnici de seducţie: Ai pus ochii pe o Fecioară? Mult noroc! De fapt, mai mult decât noroc, ai nevoie de răbdare, o grămadă de produse de igienă (personală şi pentru casă) şi dopuri pentru urechi. Este adevărat, probabil că ţi-au atras atenţia prin aspectul lor tineresc şi foarte îngrijit, dicţia impecabilă, manierele distinse şi simţul lor al umorului. Aşteaptă-te totuşi ca la prima întâlnire să fii supus/ă unui interogatoriu subtil despre serviciul tău, perspectivele de viitor, cum îţi organizezi bugetul şi care îţi sunt obiceiurile alimentare. Dacă treci testul şi reuşeşti să o ademeneşti pe Fecioară acasă, ai face bine să faci curăţenie generală. „Dezordinea creativă" nu le inspiră nativilor pasiune, ci mai degrabă o nevoie irezistibilă de a-ţi spune că e cazul să pui mâna pe mătură. Dacă printr-o minune, ajungeţi în pat, ar fi bine ca acesta să aibă cearceafuri călcate, care miros a detergent. Momentele de pasiune spontană nu prea sunt genul Fecioarelor, aşa că nu încerca să le smulgi hainele şi nici nu le face declaraţii prea pasionale. Surprinzător, deşi nu prea par, mulţi dintre nativi sunt aşi „la orizontală" şi chiar merită puţină răbdare.

Cum îi păstrezi: Chiar dacă în unele momente, cicăleala lor te enervează, iar fixul lor pentru a organiza totul, inclusiv viaţa sexuală, în cel mai mic detaliu este „moartea pasiunii", partenerii născuţi în zodia Fecioarei sunt o adevărată comoară. Rar vei găsi pe cineva mai dispus să-şi lase orgoliul personal deoparte şi să îşi demonstreze dragostea într-un mod atât de concret. Poate că nu-ţi vor scrie poezii siropoase, dar vor veni la 3 noaptea cu medicamente şi supă caldă, dacă te simţi rău, o să se ducă să-ţi plătească facturile dacă nu ai timp şi o să aibă grijă de casă dacă trebuie să pleci pe undeva. Dacă relaţia devine serioasă, o să ai parte de un partener nu doar extrem de fidel, dar şi foarte „de casă". Cu o Fecioară, poţi să fi sigur că angaralele vor fi achitate la timp, casa va fi lună, bugetul va fi echilibrat, iar, în general „acasă" va însemna un loc foarte primitor. Până la urmă, chiar şi cicălelile lor sunt motivate de o dorinţă deloc egoistă - anume de a-ţi face viaţa mai bună. Nu trebuie să uităm nici faptul că Fecioarele sunt un semn de pământ, adică extrem de senzual. Odată ce trec peste timiditatea lor caracteristică, îţi pot dărui nişte nopţi de neuitat.

Cum scapi de ei: Ei bine, la un moment dat s-ar putea să te saturi să ai de-a face cu un partener care e veşnic nemulţumit de tot ce faci, cum gândeşti şi care se poartă mai degrabă ca o profesoară acră decât ca o iubită drăgăstoasă. Când vine momentul să-i spui „adio" Fecioarei din viaţa ta, cea mai simplă strategie este să-i spui asta în faţă, într-un mod cât mai civilizat cu putinţă. Fiind un semn mutabil, se va adapta destul de uşor la noua situaţie şi în plus, are suficientă demnitate încât să nu facă scene inutile. Aşteaptă-te totuşi la întrebări despre ce exact nu a mers între voi, la care ar fi bine să răspunzi. Aşteaptă-te la o discuţie similară dacă Fecioara vrea să pună punct. Cea mai mare problemă care ar putea apărea după despărţire este să constaţi că lucrurile chiar merg mai prost în absenţa sa şi că ai nevoie de sfaturile şi ajutorul fostului sau fostei. Culmea este că îl vei primi. La fel şi discursul „ţi-am spus eu că nu o să meargă aşa, trebuia să mă asculţi".

Compatibilitate:

O idee excelentă: Taur, Capricorn, Rac, Scorpion

Prieteni buni: Leu, Fecioară, Balanţă

Nicio şansă!: Berbec, Săgetător, Vărsător, Gemeni

O poveste complicată, cu final neaşteptat: Peşti

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii