RONTZI, BANII ȘI MIRCEA BADEA ETAPA DE PAȘTE

Deunăzi, aflată în vizită la bunici, Rontzi a purtat o nouă bătălie pe frontul financiar.

"Bună, Mircea. Ce mai faci?". Așa a debutat ceea ce părea a fi cea mai inocentă discuție între doi copii cu o diferență minimă de vârstă de 34 de ani

"Bine, Rontzi. Tu?"

"Eu fac foarte bine. Auzi, să te întreb ceva important. Ce îți dorești, Mircea, să îți aducă iepurașul de Paște?"

Luat prin surprindere de inedita întrebare care rezona cu îndepărtata sa copilărie, frățioru' a ridicat din umeri și a răspuns banal:

"Nu știu, Rontzi, nu vreau nimic..."

Gărgărița a clătinat din cap, dezamăgită iremediabil de gradul de nepregătire a unchiului pentru marele moment al iepurașului de Paște. Dar această scurtă debusolare nu a durat mult. Rontzi s-a repliat și a atacat dur:

"Bine. Atunci să îți spun ce îmi doresc eu. Notezi?"

Ca de obicei Mircea a fost luat prin surprindere de neobișnuita abordare și a reacționat blajin, ca prins în capcană:

"Spune"

"Îmi doreeeeeeeeeeeeeeeeesc căsuța lui Lizie și a lui Tinkerbell și un costum de Ștefania. Ai priceput? Ai notat tot?"

Mircea a ridicat ochii disperat în căutarea unui punct fix, a unui reper. Nu avea habar despre ce vorbea Rontzi. Tinkerbell îi spunea ceva, parcă, parcă. Restul îi era necunoscut. Care Lizie? Care Ștefania? Nana (n.a. bunica) i-a făcut semn că e totul în regulă. Totul e sub control.

Convins că are multe de recuperat în domeniul noilor personaje de desene animate, frățioru' și-a promis că va fi muuuuult mai atent la discuțiile cu Rontzi care încep simplu și banal cu un "ce mai faci?"