Femeile si refugiile lor

Sa te ascunzi macar pentru cateva minute de lumea dezlantuita. Sa-ti creezi un loc in care sa te regasesti, sa-ti deschizi neobservata de nimeni cutia cu amintiri ale "zapezilor de alta data", sa-ti permiti nebunia de a da muzica mai tare, de a dansa Salsa, de a vopsi un perete in vreo culoare a sufletului.

Vriginia Woolf spunea ca daca vrea sa scrie fictiune, "o femeie trebuie sa aiba bani si o camera a ei" (O camera). Spatiul propriu al femeilor a fost de multe ori privilegiul celor puternice si temute. Pe cand "toata pleava" avea un coltisor in care se cosea sau facea treaba din gospodarie, femeile de casa buna isi aranjau budoare, pavilioane, cabinete, biblioteci planificandu-si in acest spatiu creat urmatoarele gesturi, urmatoarele toalete, toate desigur pentru a fi si mai stralucitoare si a intra in gratiile (si buzunarul) regelui inimii lor.

Maria Antoinette si-a amenajat in Fontainbeau o ascunzatoare impresionanta - "budoairul turc", cu mobiliar deosebit de pretios, lucrat cu motive turcesti din perlmut si aur. Oare la ce visa regina in acest spatiu grandios?

In timp ce "reprezentantii sexului puternic" purtau in fumoir discutii ce le-ar fi facut pe doamne si domnisore sa roseasca pudic pe sub evantai, in incaperi eminamente feminine, elegante, infasurata in halat din material luxurios si cu un catelus pe genunchi, stapana casei isi primea prietenele, compunea scrisori de amor ucis, se preagatea pentru a straluci peste celelalte doamne si domnisoare. Tot acest univers feminin a stranit imaginatia intregii lumi masculine, spatiului fiindu-i atribuite insusiri erotice, interzise, misterioase. Nu e de mirare ca drumul spre inima domnitei avea voie sa treaca prin iatacul ei numai dupa ce minunata faptura fusese adjudecata cu inel!

Spatiul privat si personal devine un element de neimaginat in viata "femeii emancipate". Coco Chanel si-a facut primele modele de palarii in locuinta masculina a iubitului, punandu-si mai apoi amprenta individuala pe un intreg apartament luxurios in Rue de Cambon - semn al independentei si al succesului econmic al creatoarei.

Cel mai mult mi-a placut descrierea facuta de Anais Nin locului ei creativ - prin 1936 scriitoarea nonconformista inchiriaza de la un prieten pictor o barca locuita, aflata pe cheile Senei: "(...) pot sa vad Gara d´Orsay, Gradinile Tuileries si Sena... ziua se oglindeste soarele si-si imprastie reflexele pe tavan si pereti iar noaptea se reflecta laternele de pe chei. Noapte si zi se bate apa in peretii barcii si ea se leagana usor..."

In seara aceasta mi-am fotografiat parte din locul meu privat pentru a-l impartasi cu voi. Pe masa se odihnesc de obicei neumarate reviste - majoritatea de design, antichitati - pagini vechi fascinante, precum si carti de calatorie. Imi las din cand in cand ceasul si bratara pentru a ma desprinde de timp si a calatori spre mine. Singurul ce ma tine conectata la prieteni aflati departe este telefonul mobil - sunt avida dupa informatie. Insotitor ii este deseori computerul personal portabil. In spatele usii si pe strada simt miscare, agitatie, energie. Si e singurul loc unde ma simt singura dar si conectata la lume si intamplari. Nu am picturi sau tablouri ce-mi isotesc minutele petrecute in acel spatiu - pentru mine, a atarna ceva, a bate un cui in perete ar inseamna ca viata s-ar incapatana sa ramana suspendata in acest timp si spatiu. E ca un gest definitiv. Si mie imi place miscarea, deplasarea, as fi toata viata o nomada. "E ca si cand ai pleca de repetate ori intr-o calatorie", scria Anais Nin referindu-se la locusorul ei cei aducea inspiratie.

Si nu e asa? E necesar sa avem un spatiu al nostru, fie el si un colt in casa, pe terasa, in gradina? Daca aveti asa ceva, ce asteptati de la el? Eliberare, desprindere, loc pentru hobbyurile voastre, indeplinire sufletasca?