Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:23 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Algele de la Mamaia, de ce apar şi ne strică plăcerea

ro

12 Aug, 2011 13:43 1559 Marime text

Ceea ce găsim la raft sau în pieţe, la final de circuit alimentar, este rezultatul, în mare măsură al Politicii Agricole Comune (PAC) şi al politicii noastre naţionale în domeniul agriculturii.

Sau al lipsei de politică, într-o anumită măsură. România a devenit stat membru în 2007 şi s-a băgat în patul aşternut cu bugetul agricol. Înghesuindu-se lângă ceilalţi 26 de parteneri. Pătura acoperă mai bine pe cine s-a urcat mai devreme, este mai întremat şi mai antrenat. Noi, mai diferiţi şi mai întârziaţi.

Cele patru bătăi de PAC (sic!)

Patul ăla, adică Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene a ajuns în final să ne pună probleme.

Prima problemă. Inechităţi, deoarece subvenţiile (din primul pilon) au fost repartizate inegal între diferite tipuri de producţie, ferme (mici, medii, mari).

A doua problemă. Dacă la început a fost de ajutor pentru fermieri, efectul, după decenii, a fost model nou de consumator: 250 de milioane de europeni suferă de obezitate şi 42 de milioane trăiesc în lipsuri. În fiecare an sunt aruncate la gunoi 90 de milioane de tone de produse alimentare, conform datelor colectate de Eurostat pentru 2010. Hrana şi-a pierdut valoarea, nu mai contează calitatea ei, preţul a devenit criteriul de alegere al hranei. Dacă este ieftină, este atractivă! Dacă este de calitate şi costă, se vinde mai puţin. Aici s-a ajuns.

A treia problemă. PAC a ajuns deasemenea să scadă nevoia de muncă şi valoarea ei în agricultură. Un studiu recent privind folosirea forţei de muncă în Europa, arată că în agricultură aceasta a scăzut cu 25% în mai puţin de 10 ani, fiind 3,7 milioane de locuri de muncă în agricultură. Asta nu înseamnă că au crescut câştigurile celor care au rămas în agricultură. Şi multe produse agricole locale nu mai pot fi găsite în piaţă pentru că PAC a împins spre industrializarea agriculturii.

Papa de la supermarket hrăneşte algele de la Mamaia?

Modelul de agricultură industrială din prezent, susţinut de Uniunea Europeană, este unul din principalele cauze a celor mai serioase crize de mediu şi climatice ce au fost experimentate de către omenire. Pe de o parte considerate ca fiind nelimitate, resursele naturale precum apa, pământul, apa, pădurile, au fost exploatate fără măsură şi s-au deteriorat ireversibil. De cealaltă parte, agricultura industrială a folosit în exces intrări de materii prime, precum îngrăşăminte chimice, pesticide şi plastic.

Algele de la Mamaia sunt consecinţa faptului că apele care se varsă în Marea Neagră, inclusiv Dunărea, aduc cu ele reziduuri din folosirea îngrăşămintelor chimice. Saturarea apei de mare cu azot duce la creşterea populaţiei de alge. Iar algele în putrefacţie, emană hidrogen sulfurat, care este mortal. Dar îţi strică şi plăcerea unui sejur la Mamaia. Cu alte cuvinte, cu cât mâncăm mai mult şi mai prost alimente ieftine, cu atât mai multe alge vor fi prezente la micul dejun pe plajă, la mare.

Dunărea, limpezimea apei şi curenţii care bat spre mal - cauzele pentru care litoralul e plin de alge

Pac! Pac! PAC! Să ne schimbăm poziţia....

Din 2014, Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene se va schimba pe ici pe colo. Slow Food, organizaţia cu melcul, care propune să o luăm uşor, cu hrana mai ales, dar şi să luptăm pentru păstrarea culturii culinare locale, şi a modelului rural de fermă mică şi mijlocie, a trimis Comisiei Europene un punct de vedere. Având în spate pe cei 100.000 de membri ai săi şi influenţa pe care deja o are în Europa şi în lume, a trimis un document la CE. Ce crede că ar trebui schimbat în PAC. Este poziţia Slow Food, care propune.

Ce propune Slow Food

Materialul complet pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/algele-de-la-mamaia-de-ce-apar-si-ne-strica-placerea-941477.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii