De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:05 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cartea zilei Radu Paraschivescu, „România în 7 gesturi“

ro

24 Dec, 2015 00:00 4769 Marime text


Bun regăsit, prieteni ai lecturii! Astăzi, recomandăm o carte despre gesturile româneşti, scrisă de Radu Paraschivescu şi publicată la editura Humanitas. Autorul ne vorbeşte despre mai multe dintre tarele sociale pe care le putem identifica în societatea românească. Structurată în şapte capitole, cartea descrie paradoxul societăţii româneşti şi se doreşte a fi o satiră la adresa modelelor umane şi a comportamentului lor în spaţiul public.
 
Definind specificul românesc, autorul îl pregăteşte pe cititor pentru ceea ce urmează să regăsească în lectura cărţii. Consimte că România este bolnavă şi trebuie tratată aşa cum tratezi un organism de o boală anume.   Radu Paraschivescu prezintă România cu o sinceritate a cotidianului care te lasă fără replică:
 
E o ţară care dă prea mult spaţiu de manevră imposturii, veleitarismului, incompetenţei, hoţiei, golăniei şi indigenţei mentale. O ţară unde ranga va ajunge, nu peste multă vreme, semn electoral (am avut şi cartoful, dacă-mi aduc bine aminte). O ţară care trăieşte dizolvarea criteriilor. O ţară de şpriţ, de pile şi de cavernă. O ţară încleiată în corupţie şi minciună. O ţară în care diverşi delincvenţi care au dispreţuit cartea în libertate ajung s-o scrie după gratii. Cam ăsta e tabloul. A, că există şi lucruri frumoase? Sigur că există. Dar aproape că nu se mai văd din cauza celorlalte“, susţine autorul.
 
Autorul descrie şi cum titlul cărţii a fost inspirat de „metehne“ şi „vicii“:
 
Mă întreb şi eu. Aşa a ieşit. Iniţial, făcusem schema cărţii cu zece gesturi, dar am constatat că unele seamănă atât de mult între ele, încât aş dilua conţinutul dacă i-aş aloca fiecăruia un capitol. Nu există nici un fel de simbolistică, subtilă sau străvezie: nu e vorba nici de sarcina pitagoreică a cifrei 7, nici de zilele săptămânii, nici de şapte magnifici, şapte samurai sau şapte păcate. Mult mai interesant decât numărul gesturilor este felul cum corespund ele unor metehne şi vicii pe care le găseşti unde vrei şi unde nu vrei.“
 
Aşa cum ne-a obişnuit în celelalte cărţi publicate, „Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti“ (2015) sau „Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle“ (2014), personajele sunt publice, arhicunoscute şi, evident, considerate a fi „modele“. Autorul totuşi nu analizează persoanele în esenţa lor, ci tipul de comportament pe care acestea îl impun în spaţiul public. Radu Paraschivescu ne dezvăluie mesajul cărţii:
 
În rândurile acestei cărţi, nu e vorba de persoane, ci de ceea ce trădează comportamentul lor public: acomodarea, delimitarea strategică de un trecut care compromite, demagogia şi gargara patriotardă, trecerea dintr-o tabără în alta la momentul oportun, amnezia conjuncturală, tehnica mistificării, minciuna ca modus operandi, conştiinţa impunităţii, comerţul cu drame, mârlănia cu ifos, pamfletul folosit ca alibi pentru înjurături, laşitatea păzită de bodyguarzi etc. Persoanele care au comis aceste gesturi se bucură de notorietate şi îşi duc (sau şi-au dus) o bună parte din viaţă în ochiul public. Indiferent dacă vin din politică, mass-media sau sport, ele pot fi preluate ca modele“ (p.8).
 
Primul gest dintre cele şapte îl portretizează pe omul de televiziune Mihai Tatulici, care, în focul Revoluţiei, îşi depune „jurământul de credinţă“ noilor stăpâni şi o face într-un mod spectaculos - trăgându-i două palme mezinului prezidenţial, Nicu Ceauşescu. Nu întâmplător naraţiunea despre gestul în sine este portretizată într-un mod original şi intitulată „Îţi trag palme, mă înţelegi?“. Scena în care Tatulici întoarce „armele şi palmele“ este rapid taxată de către „prinţişor“, care-i reproşează omului de televiziune: „Mi-ai mâncat din palmă“, cu referire la prietenia apropiată pe care cei doi au avut-o înainte de incidentele din decembrie 1989.
 
Episodul s-a petrecut în studioul 4 al televiziunii publice, populat de personaje precum Teodor Brateş, Dumitru Iuga, Emil (Cico) Dumitrescu, cameramanul Adrian Valentir şi electricianul de studio Dorel Țurcan. Descrierea evenimentului în sine de către Radu Paraschivescu prezintă tipul de repliere a personajelor care au părăsit barca, în curs de scufundare, a fostei puteri şi au urcat în nava politică ce fusese lansată de către noile autorităţi. 
 
Un alt om de televiziune, Cornelius Roşiianu, este protagonistul capitolului al doilea al cărţii,  „A roşi. A nu Roşi. Roşiianu“. Autorul ne spune că domnul Roşiianu ar câştiga, cu mare succes, un premiu pentru făţărnicie. Acesta susţinea că oamenii din televiziune şi-au făcut doar datoria şi că „nu aveai ce face, trebuia să acceptăm comunismul, aşa erau legile atunci(p. 57).
 
Iliada şi Mineriada - un memento, măi dragă“ este al treilea gest pe care Radu Paraschivescu îl aduce în prim-plan evocând metodele regimului condus de Iliescu şi manipulările pe care cei din jurul lui le-au făcut pentru a rămâne la guvernare în 1990. Piaţa Universităţii s-a organizat şi a protestat faţă de metodele pe care Iliescu şi guvernul care-l susţinea la putere le-au utilizat pentru a rămâne la putere, deşi erau contestaţi. Autorul descrie plastic societatea printr-o personificare - Zeiţa.
 
Nu mai eşti în Iliada pe care o ştiai, ci în Iliada lui Ion Ilici Iliescu, în Iliada combinată cu Mineriada. În Ilimineriada sau în Mineriliada, cum vrei (...). Deşi te afli în iunie 1990, Zeiţă, te despart puţine ore de Evul Mediu“ (p. 71).
 
Evenimentele abominabile care au loc în centrul Bucureştiului trimit România cu două secole în urmă, deşi voinţa societăţii era aceea de a se cupla la cultura europeană şi de a urma drumul către o dezvoltare democratică şi flexibilă, aşa cum îşi doreau românii după ce în stradă s-a murit pentru libertate. Nu a fost să fie aşa. În cele mai multe cazuri, funcţiile importante ale statului erau deţinute de aceiaşi oameni, educaţia se făcea după aceleaşi manuale, metodele de control al spaţiului public rămăseseră identice şi au continuat să existe multă vreme după aceste evenimente. Cum să reformezi un stat în asemenea condiţii?, se întreabă Radu Paraschivescu.
 
În aceeaşi notă a evenimentelor, autorul readuce în discuţie ororile la care au fost supuşi cei care au avut nefericirea să treacă prin zonele populate cu mineri. Cum au plantat minerii panseluţe cu bâta, cum au fost bătuţi crunt oameni care purtau ochelari şi barbă. Pe clădirea Facultăţii de Arhitectură rulau imagini în care erau prezentaţi Petre Roman, Nicolae Militaru şi Silviu Brucan, care discutau despre denumirea formaţiunii politice considerată „emanaţia poporului“. Autorul evocă o expresie care confirmă suspiciunile de conspiraţie ante '89 - „Păi îi spunem Frontul Salvării Naţionale, ce naiba, doar am stabilit acum şase luni“ (p. 76).
 
Continuă şi manipularea pe care preşedintele Iliescu împreună cu armata de mineri o întreţin indicând sursa prezenţei acestora din urmă în capitală. „Bande de elemente turbulente, de esenţă legionară, care vor să reînfiinţeze un stat fascist” (p. 76).     
 
Gesturile analizate de Radu Paraschivescu continuă cu „V-a murit soţul. Cum vă simţiţi?, ce analizează fenomenul Pro TV în România şi showul televizat care s-a impus în media românească încălcând toate regulile posibile.
 
Din pumnul meu de vedere“ reprezintă o altă tară socială care descrie mecanismele golăniei publice manifestată de indivizi consideraţi a fi „modele de reuşită în viaţă“ pentru mulţi dintre români. Quo Vadim, Domine? reprezintă ultimul dintre gesturile pe care le analizează Radu Paraschivescu, în care ni-l prezintă pe defunctul Corneliu Vadim Tudor în cele două dimensiuni existenţiale ale sale: 1) imaginea publică, fabricată cu grijă şi atent cosmetizată; 2) imaginea naturală a unui om care nu-şi poate controla emoţiile şi nervii şi care este capabil de orice pentru a-şi impune voinţa.    
  
În paginile acestei cărţi găsim expresii şi texte care sunt savuroase de-a dreptul, însă ele sunt „gesturile“ unei societăţi bolnave, o societate care nu-şi regăseşte reperele şi valorile, care nu ştie încotro se îndreaptă. Volumul se citeşte extrem de uşor datorită textului accesibil şi concis. Vă asigur că, după ce-l veţi citi, vă va pune pe gânduri.
 
Lectură plăcută!
 
Titlu: „România în 7 gesturi“
Autor: Radu Paraschivescu
Editura: Humanitas
Locul şi data apariţiei: Bucureşti, 2015.

Sursa foto: elefant.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii