CARTEA ZILEI Maude Rea Parkinson, „Douăzeci de ani în România, 1889-1911“

Lucrarea pe care o prezentăm astăzi este publicată la Editura Humanitas (București, 2014) şi scrisă de o profesoară irlandeză și prezintă realitățile sociale din România, viața simplă și sărăcia țăranului român, cauzele începutului răscoalei, toate acestea observate de autoare prin ochii unui occidental.

Autoarea, Maude Rea Parkinson, se născuse în Irlanda, la Ulster, însă studiază în Germania la Magdeburg, având contact cu cele două culturi, engleză și germană, călătorește mult prin diferite ţări ale Europei, fapt care-i permite să observe realitățile sociale ale epocii și să facă analize comparative ale societăților și sistemelor sociale din acele țări. Astfel, din lectura cărții scrise de Maude, descoperim particularitățile spațiului românesc aflat la succesiunea secolelor XIX și XX. Detaliile din paginile scrise de Maude Rea Parkinson redau o epocă trăită de autoare în comunitatea românilor pe care-i va observa discret și cu tact, afirmând despre aceștia că erau ospitalieri și extrem de relaxați atunci când era vorba de sărbătoare sau de petreceri. Primul contact al autoarei cu spațiul românesc îi va produce o deziluzie, deși fusese avertizată de prieteni atunci când Maude le-a dezvăluit planurile sale: „Pesemne ți-ai pierdut mințile de vrei să pleci atât de departe într-o țară despre care nu știe nimeni nimic“ (p. 11), afirmau amicii autoarei.

Maude ajunge în București în luna februarie a anului 1889, „pe o vreme cumplită, lucru neplăcut în București, unde foarte puține străzi erau pavate“ (p.15). Descoperirea spațiului românesc îi produce autoarei stări care translatează de la intrigă și uimire, la admirație și compasiune. În zilele care au trecut după venirea sa în capitala României, a avut răgazul să observe realitățile lumii urbane românești cu diferențele ei contrastante și cu grupurile diverse ce se arătau cu generozitate englezoaicei. Dotată cu un simț critic, discret, autoarea în cauză a identificat diferenţele culturale dintre spațiul românesc și valorile culturii din care aceasta provenea. Identifică eroarea pe care a făcut-o încadrând România în imaginarul oriental, otomanizat. În cele din urmă, chiar autoarea consemnează în textul cărții că „austriecii nu sunt nemţi, irlandezii nu sunt englezi şi românii nu sunt musulmani“.
Parkinson era reprezentanta unei profesii extrem de răspândite în societățile dezvoltate din Occidentul european, dar la începuturile ei, în spațiul românesc, unde jumătate din populație era analfabetă. Autoarea ne furnizează informații importante despre organizarea politică, despre sistemul de educație, despre starea economică, despre protipendadă și despre clasele înstărite, despre frumusețile spațiului românesc și despre români. Investițiile străine, eficiența muncii, perspectivele prințul (apoi regele) Carol I pe tronul României sunt descrise cu lux de amănunte. Industria românească se afla în mâinile străinilor și era în plină dezvoltare în anii în care autoarea ajunge în spațiul românesc.
Cu toate acestea, Maude Rea Parkinson consemnează că lumea românească era una ruralizată, cu specific agricol. Bunăstarea protipendadei românești depindea de răspunsul la întrebarea „va fi o recoltă bună?“ (p. 68).

Maude ne descrie anecdoctic „interesantul spectacol politic al alegerilor“, deoarece redă situația din ziua votului, când partidele se acuzau și se suspectau reciproc prin practicarea frecventă a înşelătoriei, deoarece instalau „bătăuşi“ la secţiile de votare pentru „convingerea“ alegătorilor. Despre români, autoarea vorbește în termeni pozitivi și descrie sărbătorile, ritualurile de trecere ale locuitorilor din mediul rural, cu puritatea și frumusețea lor. În cele două decenii trăite în spațiul românesc, scriitoarea britanică cunoaște etape succesive ale existenței românilor, precum și autenticitatea tradițiilor și a obiceiurilor românești. Autoarea vorbeşte şi despre trăsăturile de caracter ale românilor, printre care identificăm lenea, care se manifesta şi atunci când salariile consistente (în jur de 25 franci pe săptămână) erau conforme cu munca depusă. Românii erau interesați să se vadă cu câţiva bani în buzunar și se gândeau la odihnă (p. 63). Sistemul educaţional românesc descris de Parkinson are carențe serioase, precum absenteismul elevilor de la sat în perioada muncilor câmpului, probleme legate de igienă şi constatarea inutilității educației de către o importantă parte a românilor.

În același sistem educațional, autoarea descrie practici care au supraviețuit până în zilele noastre. Este vorba de ziua de naştere a directoarei, când elevii erau obligaţi să contribuie financiar pentru achiziția cadoului, gest răsplătit de profesoară cu bomboane. Observațiile autoarei despre societatea românească a începutului de secol XX, despre starea țăranilor și despre cauzele răscoalei țărănești din 1907 sunt pertinente și trebuie analizate ca venind din partea unui autor străin de spațiul românesc.
Cartea scrisă de Parkinson este o pledoarie pentru spațiul românesc, pentru națiune, pentru idealurile politice ale românilor şi pentru modernizarea rapidă susținută de monarhie, care nu uita importanţa integrării societăţii românești în Europa. O recomandăm tuturor celor care doresc să cunoască spațiul românesc de la începutul secolului XX. Lectură plăcută !
 
Titlu: „Douăzeci de ani în România, 1889-1911“
Autor: Maude Rea Parkinson
Editura: Humanitas, Bucureşti
Anul apariţiei: 2014
 
Sursa foto: humanitas.ro