CARTEA ZILEI George Topîrceanu, „Memorii de Război“

Cartea de astăzi este rezultatul experienței de război pe care George Topîrceanu o evocă cu mare talent literar și cu amănunte semnificative. Autorul se naște la București, într-o familie modestă de mesteșugari originară din zona Sibiului. După studiile efectuate în Argeș și la București, urmează cicluri universitare la Iași și la București, pe care nu le finalizează. În anul 1913, este mobilizat ca sergent în Regimentul 3 Artilerie grea în campania din Bulgaria care pune capăt celui de-al Doilea Război Balcanic. Participă și la campania din 1916 care-l va reține în statul bulgar, ca prizonier de război, până la începutul anului 1918, când se stabilește la Iași, unde va începe o bogată activitate literară. Topîrceanu rămâne în istoria literaturii române ca unul dintre cei mai sensibili poeți și un fin observator al realităților cotidiene ale epocii pe care a trăit-o.

  După primul sfert al secolului XX, România își crease un statut de putere regională cu ambiții de a deveni regatul cel mai influent din zonă. Acesta este motivul pentru care decidenții politici ai vremii au considerat că armata română trebuia să intre în războiul mondial ce era în plină desfășurare. Motivul intrării în starea de beligeranță a militarilor români era integrarea Transilvaniei în cadrul Regatului României. În acest context are loc episodul de la Turtucaia, din vara anului 1916, unde armata română suferă o mare înfrângere deoarece intrase în război complet nepregătită și cu efective de țărani mobilizați pe front fără niciun fel de instrucție. Poetul George Topîrceanu a fost mobilizat cu gradul sergent într-un regiment de artilerie care acționa pe linia Dunării. După o săptămână de lupte grele urmate de ofensiva trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului Mackensen, efectivele militare române au fost înfrânte dezastruos la Turtucaia. Costul uman al acestor lupte a însemnat pierderea a șase mii de soldați români și a aproape treizeci de mii de prizonieri căzuți de partea bulgară.

  G. Topîrceanu a împărtăşit soarta miilor de prizonieri și a cunoscut tragismul și duritatea prizonieratului, pe care le descrie în memoriile sale din război, publicate în două volume: Amintiri din luptele de la Turtucaia - 1918 și Pirin Planina- 1936. Aceste volume conțin detalii importante despre unul dintre episoadele importante ale istoriei României, pe nedrept uitat. Cele două volume-memorii ale lui Topîrceanu sunt reeditate în cartea pe care astăzi o prezentăm și evaluate pozitiv de prefațatorul ediției, Daniel Cain, care afirmă: „Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împleteşte cu speranţa, cu observaţia lucidă, cu lirismul şi, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruţat nimic.“ Descrierea prizonieratului îndurat de Topîrceanu și de camarazii săi cuprinde momentul în care aceştia au căzut în captivitate, calvarul până la locul de concentrare, precum și perioada petrecută în aceste lagăre de prizonieri. Dezarmați și neputincioși, soldații români își lăsaseră destinele în mâinile vecinilor bulgari care le deveniseră stăpâni și de la care așteptau „sentimentul de omenie, de mândră noblețe și de onoare al inamicului“ (p. 13).

  Autorul susține, mai departe, că doar în prizonierat îi este dat omului tristul privilegiu de a cunoaște în profunzime psihicul unui popor. Într-o perioadă în care defectele celorlalți erau puse în oglindă, experiența prizonieratului nu era o una plăcută. Pentru a supraviețui, pe lângă noroc, este nevoie și de o doză de umor ce constituie plusul pe care îl aduc evocările lui G. Topîrceanu față de alte volume de memorii din epocă referitoare la experiențele din Bulgaria.
În cele din urmă, redăm un text din memoriile scrise de Topîrceanu, care descrie contrastul dintre dramatismul războiului şi normalitatea vieții cotidiene a celor care îl decideau:

S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război! Toată lumea, de pe toată faţa globului pământesc, e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca şi înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o ruşine pentru civilizaţia noastră. Totuşi omenirea nu-l desfiinţează. Este ca şi cum războiul n-ar fi făcut de noi, oamenii, parcă l-ar face nişte fiinţe de pe altă planetă, împotriva voinţei noastre unanime. Atunci, la ce bun să mai scriu, să mai arăt şi eu omenirii cum e războiul? S-ar părea că cei mari, cari pun la cale războaiele, trebuie să fie nişte oameni răi, împietriţi la suflet... Nu cred. Am văzut la Sofia pe kaiserul Germaniei, socotit drept principal autor al războiului mondial. Nu părea deloc om rău. L-am văzut de la o fereastră de spital, când trecea cu automobilul de la gară spre palat. Râdea. Avea la stânga lui şi pe regele de atunci al Bulgariei, dar pe acesta nu l-am văzut aşa de bine, fiindcă tocmai în acel moment M. Sa a scos din buzunar o batistă cu care S-a şters la Nas.
  Cartea de astăzi este o lecție a demnității, a patriotismului, un mod excepțional de a accepta situația dată și o importantă radiografie despre cum nu trebuie să procedeze politicienii și militarii în condiții de criză geopolitică și de pericol în care se poate afla o națiune. Lectură plăcută!
 
Titlu: „Memorii de Război“
Autor: George Topîrceanu
Editura: Humanitas, Bucureşti
Anul apariţiei: 2014