Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Manea, finul lui Radu Mazare?

ro

10 May, 2008 00:00 442 Marime text

Putini sunt cei care stiu ca porecla, elefantul, pe care si-a autoinsusit-o Victor Manea, candidatul Partidului National Liberal la Primaria municipiului Constanta, i-a fost inspirata de o actiune a primarului in functie, Radu Mazare. Altii spun ca, insusi, Mazare ar fi nasul.

Acum vreo trei luni, la anuntarea candidaturii lui Radu Mazare pentru mandatul personal numarul trei la primarie, unde se pare ca s-a obisnuit, s-a adus vorba si despre potentialii sai adversari. S-au pomenit nume, s-au adus in discutie oameni care ar fi avut intentia sa devina sefii municipiului Constanta. Ca un facut, atunci cand cineva a pomenit numele liberalului Victor Manea, un altul a zis: "Cine, ma? Elefantul ala?". La care toti cei prezenti au izbucnit in ras. Vorba s-a dus. Azi, nimeni nu-si mai aminteste exact cine a zis atunci asa ceva. Unii spun ca insusi Mazare care, slobod la gura, cum il stim, ar fi aruncat-o. Numai ca Manea, a transformat numele in renume. Nu s-a suparat. Ba chiar i-a convenit. De atunci, Manea, face ce face si mai arunca in lupta cate o chestie cu elefantul. Ba ca o sa manance mazarea, ba ca o sa exporte toata recolta, de pe nu stiu cati ani, pe care o raporteaza directia agricola la Rio, acolo unde se spune ca isi face veacul primarul nostru. Si de atunci, Manea a tiparit abtibilduri pe care le-a lipit prin oras si pe care era scris: "Elefantul mananca mazare". Ba mai mult, pentru ca tot ar fi zis Mazare asa ceva, Manea, a dus sambata, elefantul pana aproape de sediul primariei. Aratandu-i viitorul sau loc de munca pentru cine stie cati ani de acum incolo. Manea era increzator in spusele sale. Incerca sa se imbete cu apa rece. Era vesel, asemenea tuturor liberalilor care insoteau uriasul mamifer pe bulevardele municipiului. Asta, in timp ce elefantul facea nota discordanta cu ceilalti componenti ai alaiului electoral. Bietul pachiderm nu avea deloc simtul umorului. Probabil ca isi dadea seama de ridicolul situatiei in care se afla chiar cel pe care avea sa-l conduca la primarie. Ba, chiar pot spune ca bietul animal mergea parca pe un drum ce duce, asa cum spunem noi, la cimitirul elefantilor. Trist, parca prea trist. Parca anticipa ceva.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii