Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cartierul vamesilor

ro

20 Jul, 2008 00:00 699 Marime text

Agigea se va imbogati cu o noua zona rezidentiala, ce va deservi 2.000 de locuitori * Bazele noului cartier sunt puse de societatea Stone Group SRL, din al carei actionariat fac parte nume ce au legatura cu Directia Vamala Constanta-Sud

Proiectul, aflat in faza de obtinere a PUZ-ului, prevede, potrivit documentatiei depuse la AMP Constanta, "construirea unui ansamblu rezidential de locuinte colective P+3-4E si accente de P+8-10E, la strada principala, dotate cu gradinita cu trei sali de clasa, club sportiv si comert si servicii, la parterul blocurilor inalte". Cartierul se va dezvolta pe parcela A210/80, ce are o suprafata de 50.000 de metri patrati. Terenul, aflat pe strada Dimitrie Paciurea nr. 1, a ajuns la SC Stone Group SRL in urma unei licitatii ce a venit ca urmare a lichidarii unitatilor Avicola din localitate. Ansamblul rezidential va avea ca vecini, in partea estica, un drum de exploatare, la nord - unitatea Avicola, la vest - drumul national 38, iar in partea sudica - un alt drum de exploatare. Evident, noile constructii, daca vor reusi sa aduca in Agigea cei doua mii de locuitori, vor creste foarte mult cota comunei, care, in prezent, adaposteste aproximativ 5.500 de oameni.

Saracii oameni bogati

Dezvoltatorul Stone Group SRL ii are ca actionari pe Marius Fainarea, Florin Dan Prisacaru, Octavian Raica si Dumitru Teseleanu. In afara de Raica, renumitul medic ginecolog, ceilalti trei afaceristi au legatura, intr-un fel sau altul, cu Directia Regionala Vamala. Marius Fainarea a fost, pana in urma cu patru ani, asa cum declara, angajat al DRV Constanta. Acum se ocupa de afaceri intr-un cadru privat. Florin Dan Prisacaru ocupa, potrivit declaratiei sale de avere din anul 2005 (ultima depusa pe site-ul institutiei), postul de controlor vamal in cadrul Biroului Vamal Constanta-Sud. Adica in Agigea, locul unde s-a si improprietarit. Daca ne inchipuiam ca ar fi foarte avut, actul declarativ ne contrazice. Prisacaru apare ca avand numai o casa de locuit, cumparata in 1999. De asemenea, in 2005, spunea ca nu castiga decat salariul anual, de 90.773.203 lei, ca vames. Insa, Registrul Comertului ne indica faptul ca Dan Prisacaru este asociat in patru firme: Stone Group SRL, Venid & Co SRL, Deluxe Construct SRL si Turnuri SRL. In afara de Stone Group, care a luat nastere in 2001, toate celelalte trei firme au fost infiintate in anul 2007. Cele patru societati mai au un punct comun, in afara de vamesul Prisacaru: pe Dumitru Teseleanu. Acesta este tatal lui Iulian Teseleanu, seful Biroului Vamal Constanta-Sud. SC Stone Group SRL mai apare ca actionarul majoritar al firmei Tar Decirom SRL. Cele doua afaceri au acelasi sediu, pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 52. Site-ul www.listafirme.ro ne arata faptul ca SC Tar Decirom SA ii are ca administratori pe Viorel Stanciulescu, Florin Dan Prisacaru si pe Eugen Bogatu. Acesta din urma este inspector in cadrul Biroului Vamal Constanta.

"Am prieteni si dusmani"

Iulian Teseleanu, seful Biroului Vamal Constanta-Sud, spune ca nu are habar de afacerile pe care tatal sau le are cu doctorul Raica si cu Prisacaru si Fainarea. "Habar n-am, mama. Eu am problemele mele. Insa, pe foamea asta, ce sa faca? Nu cred ca vor face nimic pana la urma", a declarat, pe un ton glumet, fiul lui Dumitru Teseleanu. Acesta a mai spus ca nu este interesat de subiect, chiar daca proiectul face parte din mostenirea sa, pe linie paterna: "Pana la mostenire, ne mananca lupii". Misterul investitiei de la Agigea nu a fost elucidat nici de Marius Fainarea, care a insistat ca este plecat in Bucuresti, iar anumite informatii, cum ar fi suma de care are nevoie pentru ridicarea ansamblului rezidential sau anul achizitionarii terenului, nu le poate furniza decat fata in fata. De asemenea, fostul vames a dezvaluit si problemele din familia Teseleanu. "Iulian nu vorbeste cu taica-su de zece ani, de cand s-a insurat, pentru ca asta nu a vrut-o pe nevasta-sa. Asa ca, de atunci, nu mai stiu unul de altul", a povestit Fainarea. Acesta a mai spus ca relatiile de munca pe care le-a avut cu fiul asociatului sau nu au fost dintre cele mai calde: "El era la Agigea, eu, la Constanta. Am fost colegi, cum s-ar spune, pentru ca ne-am uscat rufele sub acelasi soare. Sincer, nu-mi aduc aminte cu placere de Iulian Teseleanu", a incheiat Marius Fainarea.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii