Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI a lansat secțiunea dedicată alegerilor parlamentare

ro

14 Oct, 2016 00:00 1736 Marime text
Agenția Națională de Integritate (ANI) a lansat pe site o secțiune dedicată alegerilor parlamentare programate pentru luna decembrie 2016, ca o măsură de creștere a nivelului de transparentizare și de prevenire a incompatibilităților și a conflictelor de interese. Potrivit unui comunicat al ANI, măsura are ca scop optimizarea procesului de completare a declarațiilor de avere și de interese de către candidați, oferirea asistenței de specialitate în ceea ce privește regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, dar și informarea societății civile cu privire la obligațiile pe care le au participanții la procesul electoral. Disponibilă pe pagina de internet a Agenției la adresa www.integritate.eu/Alegeri-Parlamentare-2016, secțiunea grupează mai multe categorii de informații utile. De aici, puteţi afla care sunt cele mai frecvente cazuri de incompatibilitate și conflict de interese. Persoanele care doresc să candideze la alegerile parlamentare din luna decembrie 2016 au la dispoziție o serie de informații utile cu privire la obligațiile pe care le au în vederea respectării regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese și al declarării corecte a averii și a intereselor.
Agenția pune la dispoziția publicului date și informații cu privire la peste 300 de persoane în cazul cărora s-a stabilit definitiv și irevocabil faptul că s-au aflat în incompatibilitate sau conflict de interese și care, potrivit prevederilor Legii nr. 176/2010, intră sub interdicția de a mai ocupa o funcție publică timp de trei ani.

Totodată, aici regăsiţi o secțiune dedicată declarațiilor de avere și de interese depuse de candidați - ANI va publica în cadrul acestei secțiuni, în termen de 48 de ore de la primire, toate declarațiile de avere și de interese depuse de candidații la alegerile parlamentare. Potrivit Legii nr. 176/2010, declarațiile de avere și interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripție odată cu declarația de acceptare a candidaturii, în două exemplare, și se transmit Agenției Naționale de Integritate în termen de cel mult 48 de ore de la depunere.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii