Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Berceanu a demis 24 de directori din Ministerul Transporturilor

ro

23 Dec, 2008 18:29 2144 Marime text

Aceasta este prima decizie a ministrului de la preluarea mandatului.

Breceanu a eliberat din funcţie 24 de directori ai companiilor naţionale ce aparţin de minister  care aveau salarii la cote „nesimţite". „Am decis să îi demit pe toţi directorii, fără excepţie", a declarat Radu Beceanu. Salariul unui director ajungea lunar la 300 de milioane de lei în condiţiile în care suma pe care ministrul o primeşte este de doar 30 - 40 de milioane. Salariile celor 24 de directori ajungeau la 100.000 de euro pe lună, la care li se adaugă îndemnizaţia de membru în consiliile de administraţie, făcându-se referire la faptul că unii directori făceau parte din mai multe consilii. Din calculul pe care însuşi noul ministru l-a făcut rezultă că aproape 300.000 de euro sunt cheltuiţi lunar numai pentru cele 24 de persoane.

Conform datelor prezentate de Berceanu, Liviu Bobar, directorul general al CFR Marfă, are un salariu lunar de 18.750 de lei, la fel ca Alexandru Noapteş, directorul general al CFR Călători.

Dorin Debucean, directorul general al CNADNR, câştigă 19.000 de lei, iar Gabriel Ţară, şeful Aeroportului Otopeni, primeşte un salariu de 21.000 lei, identic cu cel al directorului TAROM, Gheorghe Bîrlă.

Cel mai mare salariu, de 37.000 lei, este cel al directorului general al ROMATSA, Frâncu Aleador, iar cel mai redus este cel al lui Ovidiu Bobeică, directorul general al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu 6.000 lei.

Printre salariile menţionate de Berceanu se află cele ale directorilor Metrorex, Gabriel Mocanu (15.000 lei), Ştefan Mladin de la Aeroportul Băneasa (14.000 lei), Ovidiu Crăpătureanu, de la Registrul Auto Român, cu 20.000 lei, şi Adrian Vasilache de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu 19.650 lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • adrian 25 Dec, 2008 08:09 D-nule ministru si in Autoritatea Navala Romana sint prea multi care taie iarba la ciini pe salari frumusele,prea multe posturi de directori si adjuncti de capitani sefi,prea multi comandanti rebut la aceasta institutie ,mai rariti putin ca si-au luat-o in cap ,parca sint pe mosia lor nu a statului