Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:57 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a devenit milionar un copil de 9 ani

ro

23 Nov, 2010 14:35 1609 Marime text

12_ryan_ross_0edd0bae6e.jpgInspirat de mama sa, canadianul Ryan Ross a devenit antreprenor la vârsta de numai 3 ani, când aduna bani din vânzarea ouălor la biserică. Astăzi are şase afaceri.

Are 9 ani, iar averea sa se apropie deja de un milion de dolari. Nu are telefon mobil, nu-i place şcoala şi nici jocurile pe calculator. În schimb, este pasionat de hochei şi face afaceri de la vârsta de numai 3 ani. Micul Ryan Ross, care locuieşte în regiunea Ontario din Canada, a fost supranumit de presa locală "Tiny Trump" ("Micul Trump"). În şase ani, a ajuns să deruleze şase busines suri.


Astăzi, el are opt angajaţi, unii dintre ei part-time, şi este invitat la diferite evenimente să ţină discursuri motivaţionale.

Investiţie de 60 de dolari


Chiar dacă a fost inspirat şi ajutat uneori de părinţii săi, Ryan Ross şi-a gândit singur afacerile. "Ideile au fost discutate întotdeauna cu părinţii mei înainte să încep orice afacere. Ideile sunt ale mele, iar planul de afaceri este un efort comun", spune Micul Trump, pentru EVZ.

Ryan a cumpărat, pe când avea 3 ani, cu 60 de dolari, 52 găini ouătoare. "Găinile produceau 48 de ouă pe zi. Vindeam ouăle la biserică şi în comunitate, la un preţ de 3 dolari duzina. Când trăgeam linia, după toate cheltuielile, aveam un profit de 330 de dolari pe lună. Şi astăzi mai am găini", îşi aminteşte el de prima sa afacere.

La 4 ani, Ryan a început să crească iepuri pentru carne, despre care spune că "sunt prolifici şi profitabili". Apoi a urmat o afacere în care, cu ajutorul părinţilor săi, vindea în fiecare sâmbătă, în Piaţa Fermierilor, ouă, cafea, buffalo burgeri şi unele spe cialităţi culinare. Profitul pentru fiecare zi petrecută în piaţă se ridica la 1.000 de dolari, spune micul businessmen.

De la asigurări la deszăpezire

Cu o parte din banii pe care i-a obţinut din aceste afaceri, Micul Trump a pus bazele unei companii de asigurare a locurilor de muncă. Are un angajat care se ocupă de acest serviciu, care există în continuare şi este profitabil, spune Ryan. Firma lui are şi alte activităţi precum deszăpezire sau îngrijirea curţilor şi a gazoanelor.

"Dacă nu ar fi profitabil, nu mi-aş pierde timpul"

Apoi au urmat investiţiile imobiliare. "Mama mea spune că toţi oamenii bogaţi au investiţii în imobiliare şi am vrut şi eu", îşi aminteşte Ryan. El a construit o vilă cu patru apartamente, care îi aduce bani din chirii. Ultima găselniţă este să facă bani din apariţiile publice cu discursuri motivaţionale. Tariful pe care îl percepe pentru participarea la o conferinţă pleacă de la 500 dolari şi ajunge la 4.000 dolari.

"Toate businessurile pe care le-am demarat au un grad mare de profitabilitate. Dacă nu ar aduce câştiguri bune, nu mi-aş mai pierde timpul", susţine micul întreprinzător. El spune că gestionarea afacerilor nu-i ia mai mult de o oră pe zi şi că intenţionează să aloce mai mult timp acestor proiecte.

Pasionat de hochei


Modelul lui Ryan Ross este mama sa, Savannah Ross. Pe lângă afacerile în domeniul imobiliar, ea are şi compania Rich Mom, prin care îşi organizează evenimentele publice unde are discursuri motivaţionale şi îi învaţă pe oameni cum să-şi câştige independenţa financiară.

"Merg la şcoală mai mult ca să mă întâlnesc cu prietenii. Am fost educat acasă. Citesc cărţi de afaceri şi motivaţionale. De asemenea, ascult şi citesc ceea ce spun alţi oameni de afaceri de succes, cum e, spre exemplu, Donald Trump şi Les Brown", povesteşte tânărul antreprenor.

Marea sa pasiune este însă hocheiul, căruia îi dedică cel puţin două ore pe zi în timpul săptămânii şi mai multe în weekenduri. "Când voi avea 18 ani, voi face parte din Liga Naţională de Hochei", visează Ryan.

El nu are telefon mobil şi nici nu e pasionat de vreun alt gadget. Petrece destul de puţin timp la calculator, nu se joacă şi nu are niciun joc video în casă. Răspunsul la telefoane şi bilanţurile le-a delegat secretarei şi directorului tehnic.

Sursa: evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii