Declaratia Ambasadorului SUA cu privire la decizia Bancii Nationale a Romaniei de a emite o moneda comemorativa dedicata patriarhului Miron Cristea
|
|
Sunt foarte dezamăgit de hotărârea Băncii Naţionale a
României de a emite moneda comemorativă ce-l înfăţişează pe patriarhul Miron
Cristea. Acţiunile sale din perioada în care a îndeplinit funcţia de
prim-ministru, mai exact rolul avut în retragerea cetăţeniei unui număr de
peste 225.000 de evrei români, nu pot fi ignorate.
Ele contrazic devotamentul
său religios declarat şi trebuie analizate alături de contribuţiile sale
pozitive la istoria României în calitate de patriarh. Multe organizaţii din
România şi din Statele Unite ale Americii şi-au exprimat deja dezaprobarea faţă
de emiterea monedei. Faptul că unii dintre români au fost surprinşi de aceste
critici demonstrează fie necunoaşterea, fie insensibilitatea lor la
evenimentele istorice petrecute aici, bine documentate. Mulţumită unor
organizaţii precum Institutul Elie Wiesel, România şi poporul român au făcut
progrese considerabile în acceptarea trecutului şi, chiar şi astăzi, rămân
încrezător că aceste progrese vor continua.
|