Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Probleme la BAC

ro

16 Jun, 2014 19:33 2409 Marime text
Bacalaureatul continuă în această săptămână cu evaluarea competențelor digitale. 4.000 de elevi sunt înscriși la această probă. Unii dintre aceștia și-au echivalat proba.

„Au echivalări 867 de elevi. Sunt elevi din promoția anterioară care și-au echivalat proba sau elevi din actuala promoție care și-au echivalat cursurile ECDL”, ne-a declarat Adriana Oprea, inspector școlar general adjunct.

În prima zi de susținere a probei, problemele nu au întârziat să apară. La Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru examinarea a început mai târziu din cauza unei probleme cu electricitatea.

„În jurul orei 11.00, am constatat întreruperea energiei electrice. Inițial am crezut că este o defecțiune la nivelul unității. Am verificat, dar nu erau probleme. Am sunat la 929, iar de la dispeceratul Enel robotul ne-a transmis că este o lucrare de modernizare a rețelei electrice, în zona Casei de Cultură, inclusiv pe strada Oborului, unde se află liceul nostru și că energia electrică va fi întreruptă între orele 9.00 și 16.00”, ne-a spus Andrei Semeje, director LPS Nicolae Rotaru.

Enel a remediat problema în jurul orei 13.00, când a început şi suţinerea probei. Probleme au existat și la liceul din Topraisar, acolo unde evaluarea nu s-a putut desfășura din cauza lipsei internetului.
„La Topraisar nu au avut semnal de internet și încercăm să reglăm pe subiectele de rezervă după-amiază sau în altă zi”, a precizat Adriana Oprea, inspector școlar general adjunct.

Proba se va încheia la finele săptămânii, urmând ca examenul de bacalaureat să continue cu proba orală la o limbă străină, aleasă de candidați.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii