Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Techirghiol sub semnul schimbărilor administrative şi politice?! Dezbatere la ,,Radiografia Zilei”

ro

24 Nov, 2014 12:37 2486 Marime text
Cât şi cum poate influenţa dezvoltarea unei localităţi eventualele schimbări ce au loc pe scena politică, care este atmosfera în consiliul local după aplicarea prevederilor ordonanţei privind transeismul aleşilor locali, ce proiecte sunt pe agenda unui primar aflat în opoziţie, dar şi cum apreciază el activitatea parlamentarilor din colegiu sunt doar câteva dintre aspectele ce vor fi abordate în ediţia din această seară a emisiunii ,,Radiografia Zilei” realizată de Mihaela Ciorbaru şi moderată de aceasta împreună cu jurnalistul George Mucianu. Subiectele vor fi dezbătute în platou împreună cu primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan.
 
Telespectatorii pot interveni în direct, la numărul de telefon 0241 760 207, cu tarif normal, pentru a-şi exprima opiniile pe marginea temei dezbătute sau pentru a adresa întrebări invitaţilor.
 
Emisiunea poate fi urmărită cu începere de la ora 20.30 pe Litoral TV.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii