Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Investiții în infrastructura școlară

ro

22 Aug, 2014 22:31 1890 Marime text
Modernizarea și reabilitarea școlilor din Ialomița se va finaliza cu bani europeni. Lucrările au început în urmă cu șase ani din fonduri europene, însă banii s-au terminat. În aceste condiții, autoritățile s-au văzut nevoite să introducă aceste investiții în Programul Operațional Regional.
La nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, s-au depus 67 de cereri de finanţare, dintre care 55 au fost acceptate. Însă, acest lucru nu s-a desfășurat în condiții tocmai bune. Totul a fost posibil, abia după al doilea apel de proiecte, lansat în urma realocării de fonduri în cadrul programului REGIO.

În județul Ialomița, au fost depuse 14 solicitări pentru obţinerea de fonduri nerambursabile, din care 6 au fost respinse. Cele 8 proiecte rămase, care au ca scop investiții în infrastructura unităţilor de învăţământ, sunt evaluate.

Este vorba despre  cele două campusuri şcolare de la Liceele de Artă Ionel Perlea şi Mihai Eminescu, plus Sala de Gimnastică de la Liceul Pedagogic, toate aflate în diferite stadii de conservare.

În afara acestora, investiții vor mai fi făcute și în Fetești, Fierbinți Târg și Gura Ialomiței. Pentru încheierea contractelor de finanţare, Primăria Slobozia trebuie să facă dovada proprietății obiectivelor.

Autoritățile locale speră ca luna aceasta să fie emise documentele prin Hotărâre de Guvern, iar în septembrie să se parafeze actele. Lucrările ar trebui să fie finalizate până la 31 decembrie 2015, iar valoarea totală nerambursabilă se ridică la 16,3 milioane de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii