Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Învăţământul preuniversitar, condus prin delegare

ro

21 May, 2014 16:12 2678 Marime text
Acţiunile anterioare derulate de cadrele didactice din învăţământul preuniversitar nu au convins guvernanţii să rezolve problemele stringente existente în sistem, cu toate că multe dintre revendicări nu presupuneau alocări bugetare. Pichetările programate pentru această săptămână au fost amânate ca urmare a întâlnirii acceptate de ministrul Remus Pricopie cu liderii sindicali.
 
Preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar - filiala Constanţa, profesorul Mitică Iosif, a declarat în cadrul emisiunii Radiografia Zilei că, referitor la problema salarizării din sistem, ministrul Educaţiei a recunoscut că ,,poţi trăi din osânză o perioadă”.
 
“Pe principiul că suntem mulți, suntem aproape 300.000 de bugetari care lucrăm în sistemul de învățământ preuniversitar, au considerat întotdeauna că o mărire a salariilor în acest sistem ar dezechilibra  balanța bugetară, lucru pe care eu nu-l cred. Nu știu dacă se mai poate trăi din osânză. Eu i-am propus domnului minstru ca în următorii 3 ani să accepte măcar o creștere graduală a salariilor, așa fel încât 2015- 2016-2017 să ne ducă la acea mărire despre care vorbeam, de 33,4%, care  să însemne în fapt aplicarea Legii 221.”  a precizat profesorul Mitică Iosif, Preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar - filiala Constanţa.
 
Un alt aspect revendicat de sindicalişti a vizat depolitizarea sistemului de învăţământ. Potrivit lui Iosif, promovarea prin delegare a unor persoane pe funcţii de conducere în şcoli şi inspectorate a permis ca politicul să intre violent în unităţile de învăţământ. Liderul sindical a subliniat că ultimele concursuri organizate în acest sens au avut loc în anul 2008.
 
„Ultimul concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a fost organizat în 2008. Mandatul pentru astfel de funcții este de patru ani și cum vă spuneam , la sfârșitul lui 2012 a expirat ultimul mandat al unui director care ocupa funcția prin concurs. Ceea ce înseamnă că din 2013 până în prezent toate aceste funcții au fost ocupate în acest fel și din păcate și la nivelul componenței Inspectoratelor școlare situația este aceeași, funcțiile respective sunt ocupate tot prin delegare și nu prin concurs.” a afirmat profesorul Mitică Iosif, Preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar - filiala Constanţa.
 
Deocamdată, sindicaliştii din învăţământul preuniversitar speră ca situaţia să se reglementeze. Ministrul Remus Pricopie i-a asigurat că, până în septembrie, metodologia va fi definitivată, iar din ianuarie 2015 ar urma să se organizeze concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere din unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nec 22 May, 2014 10:59 Revolta in genunchi a personalului didactic are efectele scontate: nimeni nu tine cont de conditia sociala a celor de la catedra ! Lectia revendicarilor salariale este dificila si trebuie odata si odata invatata, numai si numai prin coeziunea sindicatelor din educatie. A nu se uita, in acest sens, de crearea unui fond de greva, prin alocarea a jumatate din cotizatia lunara !