Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Dorel lovește din nou...de data aceasta în Ovidiu!

ro

25 Sep, 2013 21:09 2243 Marime text
De data aceasta, vorbim despre fonduri europene destinate unei lucrări făcute anapoda în orașul Ovidiu. Riveranii de pe strada Salcâmilor acuză autoritățile locale că le reabilitează șoseaua cu prețul distrugerii caselor! Strada nu are canalizare, dar a fost înălțată cu jumătate de metru și îngustată cu câțiva metri! Efectul? Apa de ploaie li se va scurge în curți, iar pe drum nu mai pot trece două mașini una pe lângă alta!
Localnicii spun că apa de ploaie strânsă în curți se scurgea până acum pe stradă. După lucrarea realizată cu fonduri europene, rezultatul va fi invers, pentru că strada a fost înălțată peste nivelul curților. Aceasta în condițiile în care cele mai multe case sunt vechi, fără temelie, iar în zonă nu există canalizare.
Și pentru ca tacâmul să fie complet, proiectul a prevăzut executarea unor rigole, de o parte și de alta a străzii. Numai că acestea se varsă ... nicăieri, iar strada a fost îngustată în așa fel încât abia mai trece un autoturism printre ele. În plus, proiectul executat cu fonduri europene prevede amenajarea unor trotuare de nici un metru lățime, în mijlocul cărora se înalță, falnic, stâlpii de iluminat!
Iată răspunsul dat de autorități oamenilor disperați!
„Nu este normal să se facă o astfel de lucrare atât timp cât strada nu are canalizare, dar v-am spus, proiectul așa a fost, așa l-am făcut, pentru că nu ne permitea timpul scurt să mai facem canalizare.” a declarat Iulian Leonte, viceprimarul orașului Ovidiu.
Administrația actuală a orașului nu are nicio vină pentru vechiul contract. Cu toate acestea, proiectul realizat împotriva locuitorilor din zonă s-ar fi putut sista. Sau autoritățile ar fi putut măcar să ia în calcul opinia oamenilor direct afectați de aceste lucrări.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii